Fructe și legume românești, mai mult pe tarabe decât în supermarket – Partea I

Pe vremuri, România era un brand pe piața de fructe și legume la nivel internațional. Se producea așa de mult, că Europa nici  nu putea face față volumului de marfă livrat. Acum, abia dacă ne putem asigura necesarul intern în sezon, în condițiile în care, după cum bine se știe, consumatorii români preferă fructe și legume românești. În lipsa acestora, marfa din import își face loc cu ușurință în supermarketuri și piețe, comercianții fiind cei care fac regulile pe piață. Cât despre fructe și legume românești, atâtea câte sunt, le găsim mai mult pe tarabe în piețe, decât pe rafturile din magazine… 

Legumicultura românească este departe de nivelul de altădată sau, mai simplu spus, de ceea ce ar putea produce, fiind în imposibilitatea de a sigura necesarul intern, acoperit în mare parte de importuri venite de peste mări și țări, de te miri unde. Și nici nu este de mirare în condițiile în care suprafețele cultivate sunt in scădere – ce-i drept producția este ceva mai mare, datorită majorării randamentelor-, iar jucători consacrați pe piața internă au început să-și reducă suprafețele pe fondul concurenței acerbe reprezentate de importuri sau mai bine zis a prețurilor de multe ori “ridicol” de mici cu care intră marfă din afară. Un fenomen care se observă la culturi cu tradiție în România precum rădăcinoase, ceapă sau chiar tomate în câmp, potrivit informațiilor din piață.

Nu în ultimul rând, mai trebuie reținut un lucru: s-a schimbat foarte clima în țara noastră, motiv pentru care specialiștii avertizează, de altfel, că va fi tot mai greu să producem legume în câmp. Drept urmare, nu vor întârzia să apară efectele și la industrializare, un sector oricum aflat în colaps. Un lanț al slăbiciunilor, practic.

„În România, nu se mai pot produce legume pentru consum decât în mediul protejat. Din 2009, am tot solicitat sprijin Ministerului Agriculturii ca să ne ajute să creștem suprafața de sere măcar cu 200 ha și la solarii cu până la 1.000 ha… Mi s-a promis o alocare specială, nu s-a vrut și nu se poate…Eu cred că nu moare România dacă punem deoparte 200 mil. euro pentru pomicultură și 200 mil. euro pentru legumicultură pentru a face un program și să rămână ceva în urmă, așa cum s-a găsit soluția în cazul SAPARD-ului românesc și s-a făcut minuni. Haideți să încercăm și pentru acest sector”, este îndemnul adresat conducerii Ministerului Agriculturii de către Aurel Tănase, președintele Prodcom, patronatul din sectorul de legume-fructe.

Și chiar are dreptate, pentru că pare incredibil ca, astăzi, la aproape trei decenii de la Revoluție, în România să existe doar undeva la 300 ha de seră (nici autoritățile responsabile în domeniu nu par să știe cifra exactă), față de cele circa 2.500 ha câte erau în 1989. Ori în ritmul în care se investește la acest moment este clar că vom avea cam mult de așteptat pană chiar să se întâmple ceva spectaculos. Nici măcar fondurile europene n-au adus revirimentul așteptat: doar 43 de contracte de finanțare în valoare de circa 58 milioane de euro pentru înființarea a circa 60 ha de sere, solarii si ciupercarii finantate din bani europeni (sM 4.1) prin PNDR 2014-2020!

Chiar dacă românii nu se înghesuie să obțină fonduri europene, nu înseamnă, însă, că nu se investește în legumicultura autohtonă. Mulți preferă să o facă pe bani proprii, mai ales dacă este vorba și de acționari străini. Un astfel de exemplu este investitia de peste 2 milioane de euro, realizată de omul de afaceri neamț Josef Jakobs, alături de partenerul său român Adrian Rusu, în județul Giurgiu, la Băneasa. Cei doi au înființat aici cea mai mare plantație de sparanghel din țara noastră, care se întinde pe 170 de ha (35 ha sparanghel alb și restul verde).


 

 

 

 

Comentează

Adresa de email nu va fi publicată

Mulțumim