Topul mondial al celor mai bune restaurante în 2019

La 25 iunie a.c., cu ocazia unei fastuoase ceremonii organizate la Marina Bay Sands, în Singapore, a fost prezentat noul clasament anual al primelor 50 cele mai bune restaurante din lume (World’s 50 Best Restaurants, 2019).   

Clasamentul se bazează pe opiniile exprimate de un masiv grup reprezentativ de speciaiști în domeniu pe plan internațional, alcătuit din peste 1.000 de  maeștri bucătari, cronicari în sfera gastronomiei și ”călători gurmanzi”. De menționat că este pentru prima dată când grupul respectiv cuprinde un număr egal de bărbați și de femei.

Iată, în continuare, care sunt – în ordine crescătoare – restaurantele ocupante ale primelor 10 locuri în clasamentul menționat

10. Maido (Lima, Peru)

9. Disfrutar (Barcelona, Spania)

8. Arpège (Paris, Franța)

7.Mugaritz (San Sebastian, Spania)

6. Central (Lima, Peru)

5. Geranium (Copenhaga, Danemarca)

4. Gaggan (Bangkok, Thailanda)

3. Asador Etxebarri (Atxondo, Spania)

2.  Norma (Copenhaga, Danemarca)

1. Mirazur (Menton, Franța)

Din cele de mai sus putem remarca, între altele, următoarele:

  • dominanța gastronomică europeană; numai trei dintre primele 10 restaurante nominalizate provin din afara Europei (2 din America Latină și 1 din Asia)
  • prezența semnificativă a școlii gastronomice spaniole și, oarecum surprinzător, a celei daneze (cu 3, respectiv 2 restaurante)
  • recâștigarea supremației de către bucătăria franceză (în 2018 aceasta a revenit celei italiene).

Sursa: Business Insider Intelligence, 26 iunie 2019


citește și…

Walmart Inc.: Între tradiție și modernitate

 

 

 

Comentariile sunt închise