Istoria gastronomiei românești – Îmbucături (partea a III-a)

Istoria gastronomiei românești – Mihai Tatulici, Editura Academiei Române, 2018

Am scris despre faptul că nu ne cunoştem bucătăria tradiţională românească. N-o ştim bine nici pe cea modernă, de la 1850 încoace, de când Kogălniceanu şi Negruzzi ne-au dat celebra lucrare de europenizare a mesei româneşti (O samă de bucate cercate de noi înşine).

Exemplul cel mai evident e ciorba de nimicuri, o invenţie la fel de tare ca aceea a mexicanului Cesare Tandini, care a inventat salata Cesar. Ciorba asta, astăzi uitată, are o poveste care poate face celebru un oraş, o regiune şi chiar o ţară, dacă n-am fi indiferenţi la tot ce e excepţional. Cum zic de multă vreme marii noştri antropologi, dacă tot ne-am născut într-un teritoriu mirific, ca al nostru, cu de toate, ce rost mai are să muncim ca să ne punem în valoare.

Zice povestea, adevărată, că boierii olteni au încercat, încă de pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza, să facă în satul Corabia „o schelă” (un port) care era mai la îndemână decât cea de la Izlaz. N-au reuşit decât în 1871, cu ajutorul principelui Carol şi Corabia a devenit oraş şi port. Pe aici a trecut Dunărea armata română în Războiul de independenţă.

După 1877, scăpaţi de haraciul pe care-l dădeau turcilor, boierii olteni au început exportul de grâne spre Europa prin schela din Corabia. Noul oraş s-a dezvoltat fabulos în mai puţin de 30 de ani: s-au construit clădiri şi case superbe, oraşul s-a umplut de restaurante, cazinouri şi săli de bal.

Dezvoltarea a funcţionat ca un magnet şi Corabia a devenit un port înfloritor în care lucrau 1000 de hamali, cei care urcau grânele pe şlepuri. Cum hamalii aveau nevoie de mâncare, în port a răsărit un abator ambulant, evident al ţiganilor. Cărora li se spunea parlangii, adică măcelari.Ei sacrificau vitele, oile, porcii şi vindeau carnea orăşenilor şi slugilor boierilor. Dar făceau şi mâncare hamalilor. În nişte cazane uriaşe cu pirostrii. Aici s-a născut ciorba de nimicuri.

Se zice că după ce vindeau diverse cărnuri boierilor, măcelarii se rugau de slugile acestor să le dea niscaiva „nimicuri” înapoi: un picior de vită, un cap de porc, nişte maţe, pe principiul că „boierii voştri nu mănâncă aşa ceva”.

Cu aceste nimicuri se făcea celebra ciorbă, în loc de apă se punea moare de varză iar legumele, multe şi proaspete, completau reţeta.

Ultima dată această ciorbă s-a mâncat în 1940 sau 1943 de către militarii nemţi care păzeau silozul de grâne al armatei germane. De atunci a dispărut şi povestea şi ciorba şi nimeni n-a mai „încălzit-o”.

Corabia e azi un oraş mort. Numai din 2002 peste 4000 de locuitori au părăsit oraşul. Ciorba de nimicuri n-a reuşit să facă celebră Corabia, deşi aici se află cetatea Sucidava, fosta capitală a tribului dacic al sucilor iar pe malul Dunării se află urmele podului roman construit de Constantin cel Mare în 328 e.n.

A murit şi ciorba de nimicuri. Doar povestea ei mai rămâne.


vezi și..

Istoria gastronomiei românești – Îmbucături (partea a II-a)

Istoria gastronomiei românești – Îmbucături (partea a I-a)

 

Comentează

Adresa de email nu va fi publicată

Mulțumim