Globalizarea și problemele alimentare

Gheorghe Hurduzeu
Gheorghe Hurduzeu, Decan, Facultatea de Relații Internaționale, Academia de Studii Economice, București

Agricultura s-a confruntat dintotdeauna cu problemele ei specifice, iar globalizarea economică recentă nu a dus la rezolvarea acestora.

Globalizarea a adus unele lucruri pozitive, spre exemplu, a facilitat trecerea de la o economie a cantităţii la o economie a calităţii, iar procesul de standardizare s-a manifestat constant.

Din altă perspectivă, globalizarea a adus diversitate alimentară şi moduri noi de producere a alimentelor. De asemenea, am asistat la creşterea valorii şi a numărului produselor alimentare la nivel internaţional, dar şi la creşterea varietăţii alimentelor produse, vândute şi consumate.

Însă prinşi în efervescenţa vieţii economice, mulţi dintre noi pierdem astăzi din vedere problematica deteriorării sistemelor, resurselor și a mediuluii. Oricât ar părea de paradoxal pentru zilele noastre, în plină dezvoltare a societăţii informaţionale, a tehnologiilor din ce în ce mai performante, a capitalurilor imense care circulă peste tot în lume, pe fondul unei creşteri puternice a producţiei agricole pe plan mondial, numeroase state se confruntă cu problemele alimentare care tind să se agraveze, constituind un factor important de destabilizare a vieţii internaţionale. Lipsurile, foametea și sărăcia au devenit parcă mai acute ca niciodată.

Suntem noi incapabili sau prea puțini doritori să rezolvăm problemele alimentare?

Câţi oameni pot fi hrăniţi corespunzător și cu ce costuri?

Răspunsul la această întrebare nu este deloc simplu. El depinde de opţiunea pe care societatea o alege, având la dispoziţie alternativele existente. Odată cu creşterea populaţiei, creşte cererea pentru bunuri şi servicii – altele decât cele alimentare, ceea ce accentuează dificultatea satisfacerii nevoilor existente. Chiar dacă opţiunea s-ar orienta prioritar spre producerea de alimente, creşterea continuă a populaţiei ar putea împinge rapid sistemul spre un punct în care toate resursele disponibile ar fi consacrate producţiei de alimente, ceea ce ar limita clar posibilităţile de creșterii. Limitele producţiei de alimente ar putea fi evitate sau extinse prin progrese tehnologice și de informație care elimină dependenţa de pământ sau care creează noi surse de apă dulce; însă aceste tehnologii nu sunt gratuite. De aceea, disponibilul de alimente în viitor depinde – alături de resursele naturale – de circuitul investiţiilor de capital destinate producţiei de alimente.

Cât privește statisticile, estimările efectuate de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) privind evoluţia populaţiei arată că de la o populație de 6,06 miliarde în 2000, de 7,2 miliarde în 2015 se va ajunge la  8,3 miliarde în 2030 şi 9,3 miliarde în 2050.

Pe de altă parte, aceleași estimări arată că, în majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare, necesarul de bază privind caloriile şi proteinele nu sunt asigurate, iar producţia de alimente pe locuitor abia se menţine constantă la un nivel necorespunzător, în timp ce producţia agricolă mondială creşte.

Necesarul zilnic de proteine şi de calorii nu este asigurat în majoritatea regiunilor globului. Există inegalităţi în repartiţie nu numai între regiuni, dar şi în cadrul aceleiaşi regiuni. FAO arată că zonele în care se resimt cele mai mari deficienţe cuprind ţările din regiunea Anzilor, întinderile semiaride din Africa şi Orientul Apropiat, precum şi unele ţări dens populate din Asia.

Dacă intrarea în noul mileniu arată că tendinţele economice globale au fost îndrăzneţe – aşa cum afirmă unii autori – cele legate de mediu au fost dezastruoase (după cum vom vedea într-o intervenție următoare).

 

Autor – Gheorghe Hurduzeu, Decan, Facultatea de Relații Internaționale, ASE, București


te-ar mai putea interesa și…

175,8 milioane euro rambursați României din Fondul European de Garantare Agricolă

 

ÎNSCRIE-TE ACUM!

Comentează

Adresa de email nu va fi publicată

Mulțumim