Comedia este tragedia peste care trece timpul. Așa a fost: un soi de comedie.
În 1990, privatizații nu erau foarte bine văzuți. Nici vorbă de cultura antreprenorială de azi, așa că totul mergea foarte greu.
Totul era raționalizat, primea jumătate de bidon de frișcă pe zi când de fapt avea nevoie de 2-3 bidoane. La ciocolată, îi dădeau două bidoane pe săptămână. Apăruseră un soi de mici întreprinzători, care pentru o aprobare de 5 bidoane de ciocolată cereau chiar și 400 de dolari. La fel cu ouăle sau cu detergentul.
“Ce mă făcea fericită în 1990? Faptul că am luat odată un bax întreg de detergent OUI, un detergent egiptean, și că cineva de la un depozit mi-a făcut hatârul și m-a ajutat să cumpăr mai multe cartoane pe care să pui prăjiturile de cât aveam norma prin aprobările pe care le luasem.”
Încrederea venea de la clienți, dar și de la datoriile pe care le avea și pe care trebuia să le achite, pentru ca prietenia să fie dovedită și invers. A făcut totul intuitiv.
“Vedeam filme la televizor, la tele7abc, motivaționale. Îmi amintesc un film cu o doamnă care făcea bomboane pe undeva prin America și îți dădeai seama că, dacă unii au reușit, ai putea și tu.”
Toate produsele cu care a pornit Cristiana Copos sunt și acum. A pornit cu 4 tipuri de prăjituri de casă, iar acum are peste 40 de feluri, unele inspirate chiar de clienți, care au început să vină cu rețete de la bunica sau cu ce și-ar fi dorit ei să găsească la Ana.
„Asta încercam de fiecare dată, să-mi ajut clienții să nu se ducă acasă, să piardă nu știu câte ore, să nu știe dacă le ies prăjiturile și să facă o tavă pe care să fie apoi obligați să o mănânce. Eram utilă și prezentă în momentele importante din viața lor. Contează foarte mult factorul ăsta emoțional, pentru că oamenii capătă încredere în tine, iar asta ne-a ajutat și mai târziu, în celelalte businessuri pe care le-am făcut, pentru că oamenii aveau încredere și ne sunau: vreau și eu televizor, sau vreau să merg la munte sau vreau să merg la mare…”
E o zonă de încredere care deja s-a construit în timp. Și la care a contribuit cu siguranță și implicarea Cristianei Copos în cauze caritabile, mai ales în zona sănătății cu Fundația Ana și cu Renașterea, împreună cu Mihaela Geoană.
“Cred că aceste cauze în care mă implic sunt niște produse ale semințelor puse de mine sau de altcineva din copilărie. M-am implicat pentru că au fost persoane din viața mea care aveau nevoie de ajutor.”
Acum, misiunea e dusă mai departe de fiica ei, Alexandra. A lucrat de mică. Din clasa a doua a fost în cofetărie, la debarasat. În clasa a treia, avea deja trei mese de care se ocupa. Mai târziu, a făcut practică în laborator, pe urmă în Ana Electronic, în secretariat, apoi housekeeping la Crown Plaza și, mai târziu, în bar.
“Era foarte important ca ea să vadă copii care erau aproape de vârsta ei și care munceau. Pe doi dintre ei i-a convertit și au făcut facultate. Am învățat-o că în viață îți trebuie ce-ți trebuie ca să trăiești, nu ca să consumi. Copiii trebuie să învețe de la o zi că trebuie să-și câștige existența, pentru că noi nu suntem nemuritori și dacă tu într-o zi dispari, trebuie să știi că ți-ai învățat copilul să se descurce în viață.”
A vrut să aducă atmosfera new-yorkeză, unde era obișnuită, împreună cu colegii ei, să vină să-și pună laptopul în priză și să stea ore în șir și să muncească. A reușit prin Ana Baking Co unde găsești și de mâncare, nu numai produse dulci, ci și pâine, și patiserie, și pachet de mic dejun și pachet de lunch, dar și o atmosferă academică și mai occidentală pe care foarte mulți care călătoresc o caută.
„Mă bucur că, la rândul ei, încearcă să propage informația pe care a primit-o în străinătate și să o dea copiilor și tinerilor din România, cum mi se pare firesc că asta trebuie să facă fiecare dintre noi atunci când considerăm că știm ceva și putem să-l ajutăm pe cel de-alături.”
Trebuie să-ți pese, trebuie să-l iubești pe client.
“Nu e făcut nimic la întâmplare, mă interesează ca oamenii să prețuiască lucrurile pe care le facem, pentru că ei dau niște bani pentru care muncesc. Și atunci când pleacă pe ușa ta, trebuie să fie mulțumiți.
Eu nu am fost un om care să deschid ușa cu piciorul undeva, indiferent dacă cunoșteam sau nu, din respect pentru toată lumea. Sunt un om care stă la coadă chiar și la mine la cofetărie, dacă vreau să-mi iau niște prăjituri. Pentru că respectul, indiferent dacă uneori nu e răsplătit la rândul lui prin respect, e bine să ne guverneze viața. Dând respect pentru ceilalți, dai respect pentru tine.”
citeste și…
Cristiana Copos și cireașa de pe tort – Partea 1
Comentariile sunt închise