Construit cu migală de-a lungul a peste jumătate de secol, sistemul comercial multilateral actual este pe cale să se năruie. Și aceasta drept urmare, în principal, a măsurilor belicoase de politică comercială adoptate (sau pe cale de a fi întreprinse)de către SUA. Fidelă sloganului America First!, Administrația Trump apare a fi dispusă să acorde întâietate înțelegerilor bilaterale – care să servească în primul rând propriilor interese geopolitice și economice -, în detrimentul principiilor, regulilor șii disciplinelor consacrate în plan multilateral.
Sistemul comercial global actual, creat inclusiv cu larga contribuție a SUA după cel de-al doilea Război Mondial, se află într-un punct extrem de critic. Organizația Mondială a Comerțului (OMC) , care a luat naștere în 1995 după îndelungi și complexe negocieri, este considerată a fi deja depășită de realitățile din economia mondială. În condițiile unei mari diversități a nivelurilor și ritmurilor de dezvoltare ale membrilor OMC (și, deci, ca urmare a intereselor lor specifice, foarte variate), procesul de liberalizare a schimburilor comerciale nu a reușit să țină pasul cu tendințele din economia modernă. Astfel, pe măsură ce statele puternic industrializate pun un accent crescând pe dezvoltarea sectorului de servicii și pe avansul comerțului digital, OMC rămâne tot mai mult în urmă, ea ocupându-se, practic, cu implementarea regulilor privitoare la comerțul cu bunuri.
În atare condiții, nemaifiind în măsură să avanseze în plan multilateral, s-a accentuat tentația unor grupuri mai mici de țări, în special din rândul celor dezvoltate, cu interese similare sau apropiate, de a iniția, negocia și încheia unele înțelegeri/acorduri bi și plurilaterale. Parteneriatul Trans-Pacific (Trans-Pacific Partnership – TPP) și Acordul privind Comerțul cu Servicii (Trade in Services Agreement – TISA) sunt numai două exemple în acest sens.
Punerea sub semnul întrebării a eficacității actualului sistem vine în primul rând din partea SUA, cea mai mare economie din lume, care – prin retragerea din TPP în 2017, precum și prin inițierea renegocierii acordurilor de liber schimb cu Canada și Mexic (North Ameerican Free Trade Agreement – NAFTA), respectiv cu Coreea de Sud – își afirmă, în fapt, dorința puternică de revenire la bilateralism. Evident, acesta din urmă favorizează marii competitori, în detrimentul celor mici și mai puțin dezvoltați care, pe lângă faptul că nu mai dispun de cadrul necesar exprimării și susținerii propriilor interese economice, nu mai beneficiază nici de multilateralizarea și consolidarea măsurilor de liberalizare convenite între ”cei mari”.
Principala sursă a frustrărilor americane este China. Aceasta și-a valorificat din plin calitatea de membru al OMC și, beneficiind de cadrul instituțional și mecanismele puse în funcțiune de SUA și Uniunea Europeană, s-a transformat într-o adevărată ”fabrică globală”, devenind a doua putere economică a lumii și cel mai mare exportator pe plan mondial. Dezvoltarea vertiginoasă a economiei chineze s-a bazat pe exportul de produse practic din toate sectoarele industriei prelucrătoare. Eliminarea în cea mai mare măsură a taxelor vamale la importul în statele dezvoltate și, simultan, lipsa unor reglementări gobale în materia obstacolelor netarifare și a comerțului cu servicii sunt de natură să favorizeze China și, în consecință, să-i motiveze demersurile pentru menținerea status quo-ului, inclusiv a funcționalității actuale a OMC.
În ceea ce o privește, Uniunea Europeană pendulează între acquis-ul realizat în plan multilateral și formulele bi și plurilaterale de conlucrare preferate de SUA. Pe de o parte, mizând pe forța sa colectivă de negociere, UE acționează pentru continuarea și adâncirea procesului clasic de liberalizare a comerțului cu bunuri. Pe de altă parte, dispunând, pe ansamblu, de o economie dezvoltată, modernă, UE împărtășește în bună măsură poziția SUA, aceea de a încheia cu principalii parteneri acorduri în domenii dedicate, precum, de pildă, comerțul cu diverse categorii de servicii sau economia digitală.
Revenind în Asia, este de menționat faptul că și Japonia s-a aflat, în ultimii ani, într-un proces de tranziție din punctul de vedere al orientărilor de politică comercială. Astfel, dacă în deceniile de după cel de-al doilea Război Mondial, în contextul folosirii exporturilor drept principal motor al dezvoltării economice, autoritățile de la Tokio au acționat în sensul liberalizării cât mai pronunțate a schimburilor comerciale internaționale cu bunuri, în ultimii ani situația s-a schimbat într-o anumită măsură: tot mai puternic concurată de Coreea de Sud pe principalele piețe de desfacere și din ce în ce mai conștientă de ”pericolul chinezesc” pe piețele respective, Japonia este interesată să adopte poziții și politici cât mai apropiate de cele ale SUA.
Totodată, Japonia – ca, dealtfel, și UE – este interesată să continue să susțină în practică conceptul liberalizării comerțului prin încheierea unor acorduri cât mai cuprinzătoare și cu participare cât mai largă. Astfel, pe lângă acordul cu UE semnat în 2017, Japonia s-a implicat nemijlocit în menținerea în funcțiune a TPP (în prezent CPTPP, adică Comprehensive and Progressive for Trans-Pacific Partnership) după retragerea SUA. La rândul său, UE a semnat un acord comercial cu Vietnam și a avansat în negocierile vizând realizarea unor instrumente juridice similare cu Australia și cu Mexic, precum și cu gruparea integraționistă latino-americană MERCOSUR (Piața Comună a Sudului).
Așadar, prin prisma celor de mai sus, chiar dacă răspunsul la întrebarea din titlu pare simplu, el comportă o serie de precizări și nuanțări, respectiv:
- multilateralismul comercial se află în prezent sub foc concentrat, în special din partea SUA; Administrația Trump minimalizează, implicit, rolul central al OMC în administrarea sistemului comercial multilateral, folosind, în fapt, organizația preponderent pentru reglementarea diferendelor;
- are loc, în acest context, o multiplicare a mecanismelor și instrumentelor convenite în plan bi și plurilateral, în dauna principiilor, regulilor și disciplinelor care constituie substanța OMC;
- nesocotirea respectivelor principii, reguli și discipline se traduce prin măsuri de retorsiune în mare parte nejustificate, însă folosite pentru majorarea artificială a unor avantaje competitive; a se vedea, în acest sens, adevăratul ”război comercial” declanșat de SUA împotriva Chinei (cu efecte propagate si asupra altor participanți la circuitul economic mondial, inclusiv și mai ales Uniunea Europeană).
Pe termen mediu și lung, în funcție de interesele SUA și ale celorlalte principale puteri economice ale lumii, procesul de erodare a multilateralismului va continua, riscând să catalizeze puseurile protecționiste la scară globală.
articole alea aceluiași autor…
Ritualul tradiționalului șnaps
Dineu de gală oferit cuplului regal suedez
Comentariile sunt închise