Algoritmi de inteligență artificială pentru analiza grohăielilor de la ferme

Dispozitive de monitorizare acustică pot fi asociate cu resurse de inteligență artificială  pentru a fi utilizate în scopul creșterii gradului de bunăstare al animalelor de fermă și pentru a putea detecta cu ușurință cazurile de maltrarare.

Subiectul a fost dezbătut în cadrul unui studiu publicat, recent, în paginile revistei de știință Royal Society Interface. Astfel, specialiștii consideră că interpretarea sunetelor emise de animalelor de fermă poate ajuta la  o mai bună adaptare a condițiilor din fermă pentru asigurarea bunăstării animalelor, notează portalul European Scientist.

„Găinile și porcii, în mod special, sunt animale foarte zgomotoase, iar cotcodăcitul, respectiv  grohăielile acestora pot indica o stare de stres, resimțirea de dureri sau altte suferințe, precum și anumite boli”, a explicat pentru AFP, Michael Paul Mcloughlin, cercetător de la Universitatea Queen Mary din Londra și coautor al studiului citat. Potrivit cercetătorului britanic, „există o legătură între această manifestare <<vocalică>> a porcilor și repetarea unor astfel de sunete ceea ce poate indica un tratament aplicat necorespunzător”, a mai specificat Michael Paul Mcloughlin. Prelucrarea și interpretarea acestor sunete pot deci ajuta la descoperirea cazurilor de rele tratamente aplicate animalelor.

În oceanografie, se folosesc de ceva timp astfel de metode pentru localizarea balenelor, delfinilor și a marsuinilor. Ascultarea semnalelor emise de aceste viețuitoare marine permit evitarea unor coliziuni cu navele și pentru păstrarea unei distante de siguranță. În cadrul acestor cercetări, Google s-a asociat cu NOAA – National Oceanic and Atmospheric Administration (Agenția americană pentru observații oceanice și atmosferice), conlucrând la dezvoltarea unui instrument de analiză inedit și eficient.

În baza aceluiași model, în prezent, se lucrează la dezvoltarea unor algoritmi de inteligență artificială care să recunoască și să interpreteze sunetele emise de diferite animale de crescătorie.


vezi și…

Comisia Europeană alocă 120 milioane de euro pentru apicultori

Comentariile sunt închise