Agricultură de precizie: Drone și roboți care înlătură buruienile prin electrocutare

Irstea, un institut de cercetare în domeniul ecotehnologiilor, din Franța, a proiectat un robot  pentru înlăturarea buruienilor din câmpurile legumicole.

Scopul proiectului dezvoltat de Irstea, un institut de cercetare din Franța, este de a reduce substanțial utilizarea produselor fitosanitare (în special, a erbicidelor). Astfel. Irstea a creat o tehnologie inovatoare (denumită WeedElec) de înlăturare a buruienilor din culturile de câmp (cu legume, porumb și floarea-soarelui): un robot dotat cu senzori, în baza unor imagini aeriene, identifică plantele dăunătoare din câmpul cultivat și le „neutralizează” utilizând curent de înaltă tensiune.

„Este o alternativă viabilă de a înlocui, la nivel global, folosirea substanțelor chimice dăunătoare mediului pentru distrugerea plantelor dăunătoare din culturi. Echipamentul gândit pentru o astfel de operațiune include un mijloc aerian de detecție a buruienilor și care transmite informații  la un robot terestru denumit Ecorobotix. Robotul utilizează curent electric de înaltă tensiune pentru a distruge buruienile”, spun cei de la Irstea.

Pentru detectarea/identificarea buruienilor se folosesc imagini hiperspectrale și color,precum  și tehnici avansate asociate de chemometria (domeniu din chimia analitică, cu caracter interdisciplinar, care aplică metode matematice și statistice asupra datelor chimice, biochimice și medicale). În prezent, cercetătorii de la institutul francez desfășoară studii aprofundate pentru a stabili care este comportamentul plantelor (a buruienilor) la descărcările electrice de înaltă tensiune „pentru a pune în practică o strategie integrată sigură”.


vezi și…

Câte produse ambalate consumă anual europenii

Cum arată Joker, tractorul autonom cu șenile și fără cabină, de la John Deere

 

Comentariile sunt închise