Pelinul, un brand readus la viață (Partea II)
Chiar dacă este situată în podgoria Dealu Mare, renumită pentru calitatea vinurilor roșii, în crama de la Urlați, cel mai mult se produce Vin Pelin (un vin cu plante aromatizat), un brand renumit în vremea comunismului, pe care românii îl redescoperă acum cu uimire. Este și meritul lui Adrian Rădulescu, pentru că el a avut ideea și a insistat ca Pelinul să fie readus la viață. S-a dovedit și o strategie bună, până la urmă, chiar dacă a fost nevoie de ceva ani până când lucrurile au intrat pe făgașul firesc.
Vă vine sau nu să credeți, la Urlați tot ce se îmbuteliază se vinde. Nu există stocuri, practic, așa de bine merge piața pe acest segment. Iar dacă în urmă cu câteva decenii, Pelinul era perceput ca fiind vinul clasei muncitoare, adică ieftin și prost (de obicei pelinul era folosit pentru a ascunde defectele unui vin mai puțin reușit!), în prezent, lucrurile s-au schimbat semnificativ, pentru că și calitatea este cu totul alta, în condițiile în care se folosește vin DOC.
„Vinul Pelin venea cu o imagine de vin prost de pe vremea lui Ceaușescu, dar eu spun ca în ultimii ani am reușit să schimbăm percepția, cel putin a consumatorilor noștri, mai ales că producem numai vinuri de calitate. Este principalul produs în portofoliul firmei Domeniile Dealu Mare, reprezentând mai mult de jumătate din producție, la acest moment”, afirmă Gabriel Rădulescu, mezinul familiei, cel care se ocupă de afacerea cu vinuri.
Și trebuie să ținem seama că Vinul Pelin se vinde, în general, în Muntenia și Moldova, unde este nu doar cunoscut, ci există si o tradiție a consumului. Deci, mai este încă piață de câștigat, în special Ardealul, ceea ce ar putea să însemne volume importante în viitor.Pentru că Pelinul a prins așa de bine în retail, era normal să apară și un produs exclusiv pentru HoReCa: ZZPelin, varianta perlantă a Pelinului (cu adaos de CO2), lansat în toamna lui 2018, destinată în principal tinerilor.
O premieră pentru piața locală, pentru că nimeni nu a mai încercat să producă un Pelin Frizzante (alb și roze), dar și mondială, din moment ce nicăieri nu mai există un Pelin Frizzante roze.
O nișă de piață pe care familia Rădulescu mizează în continuare, nefiind însă ignorate și celelalte game de vinuri, inclusiv premium, mai ales că vor intra pe rod suprafețe importante de viță de vie. De fapt, strategia pentru următorii ani este menținerea cantităților actuale la vin pelin, cel puțin, și dublarea producției la celelalte vinuri și poate chiar intrarea pe un nou segment de piață.
Iar ca să vă dați seama de ritmul în care business-ul Domeniile Dealu Mare a evoluat în ultimii cinci ani, de exemplu, doar câteva cifre: în 2014 se vindeau undeva la 214.000 de sticle de vin, în timp ce anul trecut s-a ajuns la peste 1,2 milioane de litri, ceea ce înseamnă o creștere de 25-30% în ultimii patru ani.
Un trend ascendent care se datorează în mare parte lui Gabriel Rădulescu, cel care administrează din 2015 business-ul familiei, și de care tatăl să se declară mai mult decât mulțumit.
Ba chiar recunoaște că de multe ori el are de învațat de la copii, adică de la Gabriel și Ștefan, ceea ce nu este puțin lucru când este vorba de Adrian Rădulescu.
Pe ansamblu, cele mai mari creșteri au fost înregistrate la vinurile albe, însă trebuie remarcată și evoluția semnificativă la roze. Cu toate că producția s-a mărit semnificativ, începând cu anii 2014-2015 când au intrat pe rod suprafețe însemnate de vie, necesarul de struguri este completat și prin achiziții de la producătorii din zonă. Nu mai vorbim de anii cu producție mică, cum a fost și 2019, de exemplu, când din cauza grindinei, a fost compromisă undeva la 70% din producție.
La acest moment, Domeniile Dealu Mare administrează 95 ha vie, din care 70% sunt suprafețe replantate, urmând să intre în reconversie alte 25 ha în 2020, ceea ce va face ca vinurile roșii să devină preponderente în viitor.
În prezent, sunt în producție patru soiuri pentru vinuri albe – Fetească Albă, Riesling Italian, Sauvignon Blanc și Muscat Ottonel și două pentru vinurile roșii – Fetească Neagră și Cabernet Sauvignon. În structura inițială exista și Merlot și Burgund, suprafețe care au fost replantate, urmând să intre pe rod în următorii ani, iar o dată cu ele vor apărea și alte vinuri noi.
vezi și…
Lecții de viață cu Adrian Rădulescu (Partea I)
Comentariile sunt închise