Secretul ZZPelin-ului de Urlați (Partea III)

Pentru consumatorul român, Domeniile Urlați se identifică înainte de toate cu Pelinul, poate și pentru că el a intrat puternic în tradiția producătorilor din podgoria Dealu Mare. Și chiar dacă pentru mulți aici este patria vinurilor roșii, înnobilate de condițiile deosebite de climă și sol, Pelinul a prins și el rădăcini viguroase pe aceste meleaguri. Și nu doar atât, în crama de la Urlați (o investiție de la zero, inaugurată în 2007), nu doar că a fost readus la viață un brand vechi, ci s-a mers și mai departe, cu Pelin Frizzante (ZZPelin), o premieră pentru România și nu numai.

Întâmplător sau nu, cel de care se leagă acest pionierat este Claudiu Porumb, un oenolog de 42 de ani, care trecut prin experiența unei multinaționale specializate în producția de spumante, și-a desăvârșit acum cunoștințele acumulate în atâția ani de muncă. Să recunoaștem, însă, că una este să produci ceva după o rețetă consacrată și alta să o creezi tu, după ani și ani de teste și nenumărate încercări, ceea ce face cu atât mai mult de apreciat eforturile echipei de la Urlați.

Iar dacă Vinul Pelin de Urlați a devenit etalonul în materie pe această nișă de piață, ZZPelin sau Pelin Frizzante este perla coroanei, metaforic vorbind.

ZZPelin

Și nici nu este de mirare, când în spate este vorba de o muncă susținută de 2 ani și jumătate, de exemplu, cum este cazul ZZPelinului roze, un produs ce nu are concurență nicăieri în lume. Până la un anumit punct, însă, tehnologia de producție a celor două este comună.

Iar pentru cei care se întreabă de ce nu mai produce nimeni Pelin Frizzante, de exemplu, Claudiu Porumb are și răspunsul: este foarte greu și presupune investiții enorme. Acesta este și motivul pentru care ZZPelin nu va fi  niciodată un vin care să poată fi găsit în retail, producția va râmâne limitată la câteva mii de sticle produse exclusiv pentru HoReCa.

“La Pelinul liniștit, tehnologia are două etape, față de trei la Frizzante. Primele două sunt oarecum identice labază, întâi trebuie să producem vinul bază pe care mergem cu aromatizarea și care poate fi alb, roze sau roșu. La vinurile liniștite mergem pe cupaje de vin; la Frizante alb, vinul bază este 100% Muscat Ottonel, în timp ce la Frizzante Roze folosim Fetească Neagră și Cabernet Sauvignon. La Frizzante mai există o etapă, carbonatarea produsului, îmbogățirea cu CO2. Procesul de aromatizare este foarte laborios, cea mai importantă fiind achiziția plantelor, pe care căutăm să le obținem doar din flora spontană. Folosim plante cu totul, fructe sau părți de plante”, ne-a povestit Claudiu Porumb.

Recoltarea nu se face la întâmplare, ci doar în perioadele optime de cules, care merg de la câteva zile sau câteva săptămâni în funcție de tipul de plantă și ne referim la pelin, în primul rând, salcâm, peliniță, coada șoricelului sau busuioc. Se folosesc și fructe precum măceșe, păducel, porumbar și afine furnizate de Romsilva. Toate acestea sunt uscate, după care sunt puse în săculeți și introduse în vin unde se țin în jur de o lună.

O nișă de piață  cu potențial

Dacă astăzi lucrurile sunt așezate în ceea ce privește Pelinul, este și pentru că echipa de la Urlați a dat dovadă de multă tenacitate, poate chiar îndârjire, reușind să învingă reticența românilor care cunoșteau Pelinul de pe vremea comunismului. Au fost primii care au încercat și le-a și ieșit în final.

“Noi am dus tot greul cu Pelinul, care era conceput ca un vin prost și ieftin, era cel mai prost de pe pe piață înainte de 1989. Când am început să producem Pelin la Urlați a trebuit să învingem cutuma aceasta, de ce vreți să reinventați un lucru prost?

Un lucru ieftin, clar, este o sinucidere.

…Noi plecam de la un vin corect pe care-l aromatizam și chiar dacă rezultatul era pe măsură, nu puteai să-l scoți pe om din încleștarea lui, pur și simplu nu voia să audă de Pelin. Așa se întâmpla la primele degustări în anii 2011-2012, dar și în 2015, când mergeam la Vinvest, principalul târg de vinuri din România. Încercam să le arătăm clienților vinurile aromatizate, Pelinul, dar nu-i interesa, nici nu voiau să le deguste, ceea ce mă durea”, povestește Claudiu Porumb.

Între timp, situația s-a schimbat cu mult în bine, iar dacă astăzi un jucător nou vrea să intre pe piață, îi va fi cu mult mai ușor, nu mai pornește cu handicapul de care s-au lovit cei de la Domeniile Dealu Mare, pentru că există un termen de comparație:

Pelinul de Urlați. Și totuși, n-ai cum să nu-ți pui întrebarea: de ce Pelin?

“Pentru a prinde un segment de piață care era abandonat, ori ca să vinzi ceva  trebuie să fii cu câțiva pași înaintea tuturor”, afirmă Porumb, cel care știe cel mai bine cât de greu a fost pentru Vinul Pelin să-și recâștige locul pe piață. Nu putem să nu recunoaștem că dacă n-ar fi fost Adrian Rădulescu și încăpățânarea lui poate acest lucru nu s-ar fi întâmplat niciodată.

Din greșeli se învață cel mai bine

Când a intrat în afacerea cu vinuri, prin anii 2004, alături de un coleg de facultate, Adrian Rădulescu nu știa mare lucru despre acest domeniu, motiv pentru care au apărut și unele greșeli inerente. A învățat, însă, din mers, ce trebuie să facă, înconjurat fiind de o echipă de tineri, printre care s-au numărat și cei doi băieți ai săi, cu care a pornit la drum.

Mai întâi a fost Ștefan, după care a venit Gabriel în 2015, iar încet-încet business-ul s-a pus pe picioare după ani grei și încercări dificile. Tocmai de aceea, când privește în urmă, se declară mai mult decât mulțumit de ceea ce au reușit să facă cei doi băieți.

Cumva, poate a fost și șansa lor faptul că tatăl le-a lăsat afacerile familiei pe mână, după 2011, când a preluat funcția de secretar de stat la Ministerul Agriculturii sau în anii ce au urmat la președinție.

„Sunt foarte mulțumit pentru că nu le-am lăsat o situație fericită nici unuia nici  celuilalt, erau investiții noi, cu credite foarte mari, o perioadă de criză. Am avut de trecut prin toate și este foarte greu, indiferent ce-mi spun unii sau alții, să creezi un brand și să poți să vinzi în piață. Chiar dacă suntem în zona viticolă Urlați este greu să faci acest lucru, acum împlinim 12 ani și avem un brand, dar încă nu este consolidat”, recunoaște Adrian Rădulescu, care nu se sfiește să vorbească despre greșelile trecutului.

În 2005, de exemplu, abia dacă a vândut 7.000 de sticle într-un an întreg, adică nici cât să-i ajungă să plătească salariile angajaților pe o lună. Pentru că nu era adeptul vânzărilor de vin vrac, câțiva ani Rădulescu s-a încăpățânat să țină producția pe stoc, cheltuielile fiind enorme. Până la urmă, vinul a fost vândut chiar sub prețul de cost pentru a scăpa de cheltuielile privind depozitarea.

A revenit asupra deciziei, în anii următori, mai ales că vânzările vrac îi aduceau cash-ul de care orice afacere de dimensiuni medii are atâta nevoie.

Cea mai grea încercare a fost, însă, în anul 2012, când din cauza înghețului târziu de primăvară, producția de struguri a fost compromisă în mare parte. Pentru moment, soluția salvatoare a fost achiziția de vinuri, pentru că trebuiau onorate comenzile, o alegere ce s-a dovedit nefericită, însă, în anul următor, când aproape că vânzările s-au prăbușit.

“În 2013, ne-am prăbușit pur și simplu, întorcându-ne la aproape jumătate din producția pe care o vindeam înainte. Este imposibil să nu simți că acel vin pe care tu îl știai într-un anumit fel nu s-a schimbat, atunci am avut un recul puternic în piață”, povestește Rădulescu. Dar până la urmă, a fost o lecție pe propria piele, din care a avut multe de învățat. Tocmai de aceea, recunoaște cu franchețe, pentru ca și alții să nu mai treacă prin așa ceva.

“Se spune că la școală te duci și primești o lecție, după care dai un test. În viață dai un test și după aceea primești lecția. O spun ca să nu pățească și alții pe propria piele. Eu sunt ce-am fost întotdeauna, un om care îmi iubesc meseria. Sunt incomod de sincer, n-am păstrat pentru mine niciun fel de secret: dacă am realizat ceva, le-am spus și altora cum să facă. Iar dacă am pățit ceva le-am zis și celorlalți ca să nu pățească și ei la fel”, se confesează Rădulescu. Un principiu care l-a călăuzit întreaga viață și pe care ar vrea să-l lase moștenire.


vezi și …

Lecții de viață cu Adrian Rădulescu (Partea I)

Pelinul, un brand readus la viață  (Partea II)

 

 

Comentează

Adresa de email nu va fi publicată

Mulțumim