Încasările restaurantelor s-au redus cu până la 80%
Încasările restaurantelor au înregistrat în ultima perioadă scăderi care variază între 20% şi 80% din cauza lipsei clienţilor în contextul epidemiei de coronavirus.
Este vorba de restaurante sau evenimente care se bazau pe turişti și pe salariații din clădirile de birouri, precum și de locații aflate în zonele de tranzit.
“La restaurante, încasările care depind de la zonă la zonă, au evoluat cu minus între 20 şi 80%” – Daniel Mischie, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), Daniel Mischie.
Preşedintele HORA a apreciat că în cazul creşterii numărului de îmbolnăviri, comenzile în restaurante vor continua să scadă, potrivit Agerpres. Unele unități au recurs deja la concedieri, iar altele urmează să o facă. Nici măcar creșterea vânzărilor on-line nu a reușit să țină pe loc acest proces.
“Informaţiile spun că în momentul în care situaţia devine destul de agresivă, toate comenzile scad, oamenii se conservă, toată lumea se va restrânge”, a precizat Daniel Mischie.
Reprezentantul patronatelor din domeniul restaurantelor a cerut Guvernului transformarea unei părţi a fondurilor europene în linii de credit accesibile pentru industria restaurantelor şi a turismului.
Patronatele din sectorul turismului şi al restaurantele – grav afectate economic de criza coronavirus – au solicitat Guvernului mai multe scutiri şi amânări de taxe. Ele au avertizând că în cazul în care nu sunt sprijinite, statul riscă să se trezească cu 400.000 de şomeri.
Pe lista solicitărilor se numără scutirea celor două industrii de la plata taxelor pe salarii pentru lunile martie, aprilie şi mai, cu posibilitatea prelungirii la 6 luni.
De asemenea, se cere amânarea plăţii TVA şi a taxelor locale aferente primului semestru din 2020 pentru o perioadă de 6 luni, fără penalizări şi dobânzi. Patronatele au mai solicitat și asigurarea unui fond de urgenţă pentru finanţarea creditării operatorilor din turism prin susţinerea dobânzilor din bugetul statului.
vezi și…
Eurobarometru: Poluarea, principala problemă legată de mediu
Comentariile sunt închise