Diplomația în vremuri de pandemie și după

Izbucnirea epidemiei COVID-19 a schimbat brusc stilul de viață diplomatică existent de zeci de ani. Diplomația se face acum prin telefon, e-mail și reuniuni online. Teleconferințele și comunicațiile video securizate au devenit o nouă normalitate, făcând, însă, mai dificilă desfășurarea unor activități ce presupun negocieri sau discuții confidențiale. O pandemie globală nu este cea mai fastă perioadă pentru diplomație.

Nu există o definiție unică a diplomației. Sir Henry Wotton, trimisul la Veneția al Regelui James al VI-lea al Angliei, mărturisea, în 1604: Un ambasador este un om onest, trimis să mintă în străinătate pentru binele țării sale“. Pentru Lordul Palmerston, în 1848, misiunea diplomației era reflectată de axioma: “Noi nu avem aliați eterni și nici dușmani permanenți. Interesele noastre sunt eterne și permanente, iar datoria noastră este de a le promova“. Sir Winston Churchill este creditat cu afirmația: “Diplomația este arta de a spune oamenilor să meargă în iad, într-un asemenea fel încât ei să întrebe care este direcția pentru a ajunge acolo“, în timp ce Henry Kissinger consideră că: “Diplomația este arta de a contracara forța“.

După 28 de ani petrecuți în serviciul diplomatic român, îndrăznesc să spun că abilitătile diplomatice sunt rezultatul unui proces de pregătire și acumulări profesionale, iar nu calități primite la naștere. Nimeni nu se naște cu talentul de a practica diplomația internațională, care implică înțelegerea unor societăți și culturi diferite de cea în care ai crescut, presupune capacitatea de a influența guverne străine, priceperea de a purta negocieri, flerul de a anticipa amenințări și valorifica oportunități pentru țara ta. Aceste calități se dobândesc. Diplomația se învață, deopotrivă și complementar, din cărți și din practică. Un serviciu diplomatic profesionist implică pregătirea de specialitate a personalului, plan de dezvoltare a carierei, instrumente, resurse și autoritatea necesară îndeplinirii misiunii.

Profesionalismul în diplomație presupune, în primul rand, sacrificii și renunțări. Diplomații buni trebuie să fie profund atașați intereselor țării lor, să își păstreze calmul și fermitatea în situații complexe, să poată asimila și interpreta cantități mari de informație din surse diverse, să fie buni comunicatori, să aibă o reputație și o integritate impecabile. Diplomații buni nu confundă informația cu analiza, nici analiza cu judecata de valoare, care se bazează pe cunoaștere și experiență. Diplomații buni pot convinge alți oameni să le îmbrățișeze ideile, pentru că forța ideilor depășește puterea relațiilor și a banilor. Așa cum spunea președintele John F. Kennedy:

“Un om poate să moară, națiunile se pot ridica sau prăbuși, însă o idee trăiește veșnic”.

Izbucnirea epidemiei COVID-19 a schimbat brusc stilul de viață diplomatică existent de zeci de ani. La ONU și peste tot în lume, diplomația se face acum prin telefon, e-mail și reuniuni online. Teleconferințele și comunicațiile video securizate au devenit o nouă normalitate, făcând, însă, mai dificilă desfășurarea unor activități ce presupun negocieri sau discuții confidențiale. O pandemie globală nu este cea mai fastă perioadă pentru diplomație. În condițiile în care măsurile de izolare prelungită ar putea afecta însăși natura acestei profesii, au apărut temeri ca actuala criză să nu genereze o «atrofiere  diplomatică».

Dacă există un centru global al diplomației, acesta se află la sediul ONU din New York. Aici sunt găzduite anual mii de întâlniri, cărora li se adaugă contactele informale ce au loc la dejunuri, dineuri de lucru, recepții, sau discuții pe culoar – unde adesea se testează soluții care sunt apoi prezentate în reuniunile formale. Așa cum remarca, într-un interviu din anul 2017, Secretarul General al ONU, Antonio Guterres : “ONU trebuie să fie, înainte de toate, un instrument de intensificare a diplomației pentru pace”. Anul acesta, însă, pandemia a dus la anularea sau, în cel mai bun caz, la amânarea unor reuniuni și conferințe internaționale la nivel înalt, în timp ce altora le-a schimbat radical modul de desfășurare. În septembrie, saptamâna la nivel înalt din debutul sesiunii anuale a Adunarii Generale a ONU, cea de-a 75-a aniversare a Organizației și Summit-ul Biodiversității vor avea loc, cel mai probabil, în format virtual – iar acestea sunt doar o parte din evenimentele importante ale toamnei la ONU.

Tranziția la diplomație digitală poate aduce acestei profesii un suflu de modernitate, însă reversul medaliei îl reprezintă riscul de a pierde sentimentul discreției și intimității, care generează încredere între părțile aflate la masa negocierilor, sau în alte tipuri de reuniuni diplomatice. Experiență arată că rolul chimiei inter-personale nu trebuie subestimat, iar cei care au participat vreodată la negocieri delicate știu că o discuție tête-à-tête, în afara cadrului oficial, poate infuența semnificativ rezultatul acestora.

Nimeni nu poate spune, deocamdată, când se va sfârși această criză, însă nu există îndoială că ea ne afectează pe toți. Viitorul va aparține tot mai mult conectivității, rețelelor flexibile și colaborării, iar înțelegerea modului de optimizare a inter-relaționării devine tot mai importantă, atât pentru state, cât și pentru organizațiile internaționale. Pe măsură ce diplomații se adaptează la lumea reuniunilor virtuale, devine evident că, în competiția dintre diplomația tradițională și diplomația modernă, aceasta din urmă va învinge. Patru luni de pandemie au favorizat un progres al digitalizării comparabil cu cât s-ar fi realizat în patru ani în condiții normale, iar datorită internetului trăim într-o epocă în care, metaforic vorbind, împărțim aceeași încăpere cu o audiență aflată la mii de kilometri depărtare.

Tehnologia informației este deja parte a diplomației, iar abilitatea de a folosi rețelele sociale și capacitatea de a avea o abordare orientată spre piață, pentru a facilita accesul țărilor lor la resurse naturale și investiții, vor fi cerințe obligatorii pentru diplomați. În contextul contradicției dintre interdependența internațională și tendințele spre izolaționism, ei ar putea deveni, astfel, promotorii unui nou tip de globalizare. Diplomația va rămâne întotdeauna un instrument-cheie pentru ascultarea și înțelegerea pozițiilor diferitelor părți, care nu poate fi înlocuit de tehnologie, ori de revoluțiile Tweeter și Facebook.

Vorbind despre virtuțile multilateralismului și diplomației în această perioadă a incertitudinilor și provocărilor globale, Secretarul General al ONU spunea, la 24 aprilie a.c.:

“Aceasta este cea mai mare provocare internațională cu care omenirea se confruntă de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace… Însă multilateralismul inseamnă nu doar înfruntarea amenințărilor comune, ci și valorificarea oportunităților comune. Avem acum ocazia de a construi mai bine decât în trecut, pentru a clădi societăți inclusive și sustenabile”.     

Nu în ultimul rând, schimbările în răspunsul diplomației la crize globale pot genera noi standarde. La ONU, spre exemplu, de-a lungul timpului au fost dezvoltate metode de lucru complexe care, odată adoptate, au devenit aproape imposibil de modificat. Criza Coronavirusului poate deveni catalizatorul actualizării unora dintre regulile care guvernează diplomația multilaterală. Făcând din nou recurs la John J. Kennedy, a cărui diplomație ingenioasă a contribuit la depășirea unor crize majore ale timpului său:

 “Schimbarea reprezintă legea vieții, iar cei care privesc doar către trecut sau prezent vor rata, cu siguranță, viitorul”. 

Notă: Opiniile exprimate în acest articol nu implică poziția oficială a autorului.

Sursă: Pulsul Geostrategic

Autor: Dr. Ion I. Jinga


Vezi și…Șeful LAPAR: Doar 5% din producția de cereale rămâne în țară

ÎNSCRIE-TE ACUM!

Comentează

Adresa de email nu va fi publicată

Mulțumim