Termenul de biopiraterie a fost și încă este puternic dezbătut la nivel internațional. Există opozanți ai acesteia, dar și susținători, ambele tabere invocând argumente în favoarea cauzelor ce le susțin. Având acest aspect în minte, putem distinge o bătălie axată pe aspectele legale ce țin de biopiraterie, între țările de lumea a 3-a și un sistem bine definit de țările dezvoltate ale cărui reguli permite.
La nivel legal, biopirateria este neglijată, reprezentând o mafie ce nu poate fi gestionată în urma respectării unor parametrii înrădăcinați prin tratate bine definite. Mecanismele de stopare a biopirateriei la nivel internațional nu există, lăsând astfel diverși actori naționali și internaționali, precum ONG-urile sau instituții internaționale să se ocupe de combaterea demersurilor biopirateriei. De multe ori, ONG-urile sunt depășite atât la nivel logistic, numeric, cât si, cel mai important, la nivelul unei prevederi legale de a acționa prompt și eficient împotriva companiilor transcontinentale:
„Nu există nici măcar un tratat internațional sau înțelegere care înglobează cu totul toate problemele ce țin de reglementarea prospecțiunii biologice și prevenirea biopirateriei. Din contră, există un număr însemnat de legi care se nasc din diferite structuri guvernamentale, precum cele sub tutela diferitelor programe ONU sau sub imperiul legislației Organizației Mondiale a Comerțului” este menționat în cartea Confruntarea Biopirateriei: Provocări, Cazuri și Dezbateri Internaționale, scrisă de Daniel F. Robinson.
Raportat la cadrul legal au fost inițiate un număr însemnat de acțiuni care denotă lupta opozanților biopirateriei împotriva unei metode, pe care aceștia o califică ca fiind o încălcare a culturii indigenilor și o ignorare a cunoștințelor lor tradiționale.
Promotorii anti biopiraterie, majoritatea din țările în dezvoltare, consideră că aspecte ce țin de tradiția și cunoștințele indigenilor sunt transformate prin lege de către indivizi, instituții și companii cu scopul monopolizării sectoarelor de interes. În acest sens, un exemplu concret îl determină acțiunea de patentare a cactusului Hoodia din Africa de Sud, de către Consiliul pentru Cercetare Științifică și Industrială. CCSI, în 1998 a semnat un acord executiv de licențiere cu compania Phytopharm din UK urmat de obținerea de către firma Pfizer a acordului din partea Phytopharma pentru dezvoltarea și producerea unui potențial vaccin împotriva obezității în valoare de 32 de milioane de dolari.
Acțiunile CCSI au stârnit critici din partea ONG-urilor și organizaților internaționale ale indigenilor din cauza următorului aspect: Topicul criticilor a fost conturat de faptul că in momentul procesului de patentare nu a existat nicio intenție de a cere dreptul folosirii produsului local sau conturarea unei înțelegeri bilaterale bazate pe profit între CCSI și persoanele indigene, cunoscuți ca fiind oamenii San.
De cealaltă baricadă, se poziționează firmele transcontinentale, acuzate de dorințe de monopolizare și exploatare a resurselor, invocând cadrul legal al acțiunilor acestora, catalogate ca fiind biopiraterie. În acest sens, statele dezvoltate, de alungul timpului au dezvoltat un sistem bazat pe reguli dirijate de către instituțiile internaționale controlate de acestea pentru a justifica furtul de proprietate intelectuală: Până la începutul anilor 1990, prin promulgarea acordului privind aspectele legate de comerț cu privire la drepturile de proprietate intelectuală (TRIPS), s-ar putea crede că țările de lumea a 3-a au fost constrânse să se alăture Acordului General asupra Tarifelor și a Comerțului (GATT), care transmite un ultimatum țărilor de lumea a 3-a:
„Dacă vreți să vă exportați bunurile agricole sau de altă natură, trebuie să protejați proprietatea intelectuală a altor state. Astfel, bumbacul care provine din Malaesia la un preț de un dolar pe liră este importat înapoi sub forma unui tricou, având imprimat imaginea de marcă cu Mickey Mouse sau Bart Simpson, vândut la prețul de 25 de dolari.”
Cu alte cuvinte, regulile impuse cu rol de a încuraja și proteja libertatea de expresie și inovația științifică au fost acum puse în practică pentru a le da undă verde proprietarilor prin mijloace legale și să se implice în mod extrateritorial în țările de lumea a 3-a pentru a preveni folosirea neautorizată.
Aspectele legale impuse de țările dezvoltate influențează un schimb inegal de cunoștințe sau bunuri. Din acest schimb inegal se conturează ramura biopirateriei, ce funcționează pe același principiu al inegalității, în care statele subdezvoltate nu sunt egale cu cele în dezvoltare când vine vorba de securizarea proprietății intelectuale și nu numai.
Vezi și …
Exporturi de circa un miliard de euro la cereale, în primele patru luni din 2020!
Comentariile sunt închise