Fermierii germani din Parcul Național Valea Oderului de Jos, la granița de est cu Polonia, s-au confruntat cu o dilemă: ce să facă cu iarba care era inutilă.
La fel ca mulți dintre omologii lor din Europa, acești producători agricoli au fost dornici să evite irosirea unei resurse naturale potențial valoroase. Au apelat la Institutul de Inginerie Agricolă și Bioeconomie Leibniz din Potsdam pentru răspunsuri.
În Germania
Institutul, cunoscut sub numele de ATB după numele său german, a petrecut mai mult de un deceniu căutând modalități de a folosi iarba din zonele umede Oder. Opțiunile includ transformarea acesteia într-un produs asemănător cărbunelui care contribuie la neutralitatea carbonului și este cunoscut sub numele de biochar, ale cărui utilizări variază de la îmbunătățirea calității solului până la izolarea clădirilor.
„La un moment dat, ideea de a-l folosi pentru producerea de biochar a devenit cea mai promițătoare”, a spus dr. Thomas Heinrich, cercetător ATB.
Biocharul poate înlocui îngrășămintele minerale sau poate ajuta la producerea de biogaz – un tip de energie regenerabilă din deșeuri organice, inclusiv gunoi de grajd și canalizare. Pentru ca această idee să funcționeze, oamenii de știință s-au concentrat pe dezvoltarea celor mai bune metode de a descompune iarba din zonele umede și de a o trata cu căldură pentru a crea biochar.
Cercetarea a devenit parte a unei inițiative mai ample de a debloca potențialul adesea neglijat al pășunilor și de a crea noi oportunități de afaceri pentru zonele rurale din UE.
Denumit GO-GRASS, proiectul a început în octombrie 2019 și se derulează până la sfârșitul lunii martie 2024.
„Există o oportunitate de a conserva pajiștile, care au o valoare ridicată pentru societate și, în același timp, de a folosi această biomasă”, a spus dr. Philipp Grundmann, care conduce GO-GRASS și este cercetător ATB.
Posibilități din belșug
Peste 30% din suprafețele agricole din UE – aproximativ 50 de milioane de hectare – sunt acoperite de pajiști permanente. Cu toate acestea, această resursă, care este valoroasă pentru ecosistem, este amenințată de urbanizare, împădurire, schimbări climatice și simpla neglijență.
Pajiștile permanente stochează dioxid de carbon care încălzi planeta și absorb precipitațiile, reducând riscurile de inundații și purificând apa dulce în acest proces.
Ele joacă, de asemenea, un rol important în hrănirea animalelor precum vacile, oile, caprele și căprioarele, atrăgând creaturi mai mici, inclusiv păsări, fluturi și albine și sporind valoarea culturală, oferind oamenilor peisaje frumoase.
GO-GRASS reunește 23 de parteneri din opt țări: Belgia, Danemarca, Germania, Ungaria, Țările de Jos, România, Spania și Suedia.
Proiectul este construit în jurul a patru mici site-uri demonstrative care dezvoltă produse pe bază de iarbă. Pe lângă producția de biochar în Valea Oderului de Jos, siturile sunt situate în Danemarca, Țările de Jos și Suedia.
Custozi tradiționali, manageri de înaltă tehnologie
Grundmann a spus că fermierii merită, de asemenea, ajutor financiar public în calitate de custozi ai pajiștilor, având în vedere rolul lor în stocarea CO2.
„Pajiștile permanente sunt depozite uriașe de carbon”, a spus el. „Ar fi foarte important ca fermierii să aibă de fapt o anumită remunerație din captarea carbonului pe care o oferă prin îngrijirea pajiștilor”.
Lecțiile de la GO-GRASS vor informa fermierii și factorii de decizie politică despre cum să folosească cât mai bine pășunile. Proiectul intenționează să ofere manuale open-source și suport online.
Capacitatea de stocare a carbonului a pajiștilor a atras, de asemenea, interesul unui proiect de cercetare numit SUPER-G, care urmează să se încheie în februarie 2024, după aproape șase ani.
Proiectul include 14 țări din Europa și 22 de organizații partenere. Acesta își propune să ajute fermierii și factorii de decizie să profite nu doar de potențialul de stocare a carbonului al pajiștilor, ci și de rolul lor în producția de alimente, calitatea apei, controlul inundațiilor, biodiversitate și atractivitatea peisajului.
Sursa: phys.org
Editor: Irina Bogdan
Comentariile sunt închise