Contestare în instanță a sistemului RetuRO de către 17 companii

17 companii din industria producției și distribuției de băuturi, printre care se numără și Romaqua Group, lider pe piața apelor minerale din România, au demarat acțiuni în instanță pentru suspendarea executării hotărârii de Guvern care reglementează funcționarea sistemului de garanție-returnare în România – RetuRO.

Acest sistem, inițiat și implementat de Ministerul Mediului în colaborare cu asociațiile din industria berii și a băuturilor răcoritoare, precum și cu marii retaileri, este contestat în special de producătorii și distribuitorii de vin și ape minerale.

De la debutul Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) în România, la sfârșitul anului trecut, RetuRo, compania responsabilă cu administrarea acestuia la nivel național, a fost implicată într-o serie de procese intentate de producători de băuturi, care doresc modificarea sistemului. Primul proces a fost inițiat de Romaqua Group împotriva RetuRO, contestând valabilitatea unor clauze din contractul de prestări-servicii încheiat cu administratorul SGR. Într-un alt dosar, Romaqua a solicitat suspendarea executării contractului până la soluționarea litigiului inițial, însă cererea a fost respinsă în primă instanță.

Pe lângă Romaqua, alte 16 companii, individual sau în grup, au acționat Guvernul României în instanță pentru suspendarea executării hotărârii privind stabilirea SGR (HG 1074/2021). Companiile, printre care se numără Domaine Vinarte SRL, Mero Com International, Viticola Corcova, Domeniile Săhăteni și AMB Wine Company, contestă introducerea pe piața națională a produselor ambalate, conform prevederilor HG-ului, considerând că acestea limitează activitatea comercială a producătorilor.

De asemenea, un alt producător de vinuri, Serve Ceptura, a obținut o decizie favorabilă în instanță, care a suspendat executarea unor prevederi ale HG-ului privind termenele de comercializare a produselor deja îmbuteliate.

Litigiile în curs reflectă îngrijorările și nemulțumirile producătorilor de băuturi în legătură cu sistemul de garanție-returnare impus de autorități și vor fi decisive pentru evoluția și modificarea acestuia în viitorul apropiat.

Sursa: Economica

Editor: Rares Stan


Comentariile sunt închise