China reușește să își consolideze poziția globală în plin conflict economic cu Statele Unite, demonstrând că poate utiliza aceleași instrumente comerciale americane pentru a-și apăra interesele și pentru a rescrie regulile comerțului mondial. În timp ce Washingtonul crede că deține controlul asupra confruntării economice, realitatea arată că Beijingul a obținut un avantaj strategic semnificativ.
Războiul comercial declanșat de administrația Trump, bazat pe impunerea de tarife, restricții tehnologice și sancțiuni, avea drept scop limitarea creșterii economice a Chinei, reducerea dependenței de lanțurile de aprovizionare chineze și încetinirea progresului său tehnologic. Totuși, la șase luni de la reluarea confruntării, China s-a adaptat mai rapid decât SUA, reușind să reziste presiunilor și să riposteze eficient.
Beijingul a învățat să răspundă cu aceeași monedă. După ce Washingtonul a introdus taxe suplimentare pentru navele chineze care ajung în porturile americane, China a reacționat cu propriile taxe portuare și a amenințat cu investigații antitrust împotriva companiilor americane precum Google, Nvidia și Qualcomm. De asemenea, decizia de a limita importurile de soia din SUA, un produs de 12 miliarde de dolari anual, a afectat direct baza electorală a lui Donald Trump. În același timp, China își reduce dependența de tehnologia străină și își consolidează rolul de furnizor esențial în lanțurile globale de producție.
Mai mult, China nu se limitează la reacții defensive, ci creează un nou set de norme comerciale internaționale, folosind propria versiune de „reguli extrateritoriale”. Prin controlul pieței metalelor rare și prin dezvoltarea unui sistem de licențiere globală, Beijingul încearcă să impună un model de comerț bazat pe dependență structurală, asemănător cu cel practicat de SUA în sectorul semiconductorilor. În ultimul an, exporturile totale ale Chinei au crescut cu peste 8%, deși cele către Statele Unite au scăzut cu 27%, ceea ce demonstrează reorientarea comerțului către alte piețe.
În plan intern, războiul comercial a întărit poziția președintelui Xi Jinping și a Partidului Comunist Chinez. Deși China se confruntă cu probleme structurale, scăderea consumului intern, sectorul imobiliar în criză și supraproducția industrială, politica sa tehnonaționalistă, axată pe inovație și autonomie, este percepută de populație ca o dovadă a rezistenței în fața presiunilor americane.
Totuși, această strategie nu este lipsită de riscuri. Reorientarea exporturilor către alte regiuni ar putea determina alte state să impună tarife suplimentare, iar sistemul de licențiere globală promovat de China riscă să devină un obstacol birocratic. În același timp, dependența economică dintre marile puteri face dificilă ruperea completă a legăturilor comerciale fără costuri majore pentru ambele părți.
Dacă întâlnirea dintre Donald Trump și Xi Jinping va avea loc în Coreea de Sud, este posibil să se ajungă la o scurtă detensionare, cu promisiuni de amânare a noilor tarife și relaxarea restricțiilor asupra exporturilor. Totuși, confruntarea nu pare aproape de final. Dincolo de tacticile economice, rivalitatea dintre SUA și China marchează începutul unei noi ere în comerțul global, dominată de protecționism, sancțiuni și competiție pentru influență strategică.
Sursă: The Economist
Editor: Simona Chiorean