România face un pas strategic spre diversificarea piețelor de desfacere, semnând la Beijing un memorandum de înțelegere care promite să transforme relația comercială cu China.
Obiectivul principal consta in trecerea de la exportul de materii prime la produse cu valoare adăugată ridicată.
Până în prezent, prezența României pe piața chineză a fost modestă, rezumându-se la cantități limitate de lucernă, lână, bere și ulei de floarea-soarelui. Noua direcție vizează segmente de piață cu potențial financiar semnificativ:
- Carne de pasăre (tratată termic) și produse lactate.
- Produse procesate: Cereale prelucrate (făină, paste, biscuiți) și produse acvatice.
- Carne de porc și vin.
În contextul unei inflații care a pus presiune pe consumul intern în ultimii doi ani, producătorii români au nevoie de piețe externe de mare volum pentru a-și menține profitabilitatea. China, cu o clasă de mijloc în continuă expansiune și un apetit crescut pentru standardele de siguranță alimentară europene, reprezintă o supapă de siguranță pentru industria noastră.
Pentru business-ul agroalimentar românesc, acest acord marchează o schimbare importanta. „România nu mai acceptă rolul de simplu exportator de materii prime”, a declarat ministrul Florin Barbu.
Exportul de produse procesate (carne, lactate) va aduce în țară mai mult capital decât exportul de grâne, contribuind la reducerea deficitului comercial.
Succesul acestei cooperari cu China va depinde de capacitatea producătorilor locali de a mentine fluxuri constante de marfă la standardele de calitate cerute de partenerii chinezi, cu accent pe certificarile sanitar-veterinare.
Sursa Ziarul Financiar
Editor : Didina Ferenczy