Conflictul din Golful Persic repoziționează rapid echilibrele din agrifood, iar efectele încep deja să se contureze în Europa. Potrivit FAO, blocajele din Strâmtoarea Hormuz – prin care tranzitează circa 20 de milioane de barili de petrol zilnic, adică aproximativ un sfert din fluxurile maritime globale – au generat un șoc în lanț: energie mai scumpă, fertilizanți mai scumpi și, în final, alimente mai costisitoare.
Primele reacții sunt vizibile în piețele de inputuri. Prețul petrolului a crescut cu 20–35% în debutul conflictului, iar gazul european cu până la 75%. În paralel, fertilizanții – unde regiunea Golfului asigură 30–35% din exporturile globale de uree și 20–30% din amoniac – ar putea rămâne cu 15–20% peste nivelul anului trecut în prima jumătate din 2026. Acest mix pune presiune directă pe costurile agricole din Europa.
Pentru România, impactul este amplificat de vulnerabilități structurale. Importurile de gaze au crescut cu peste 100% la începutul anului, iar dependența de fertilizanți externi s-a accentuat pe fondul reducerii producției interne. În aceste condiții, costurile din agricultură cresc exact în perioada critică a lucrărilor de primăvară.
La nivel european, consumul alimentar per capita rămâne stabil (circa 700–800 kg echivalent produse agroalimentare/an), însă structura se schimbă: consumatorii migrează către produse mai accesibile. În Europa de Est, unde veniturile sunt mai sensibile la inflație, presiunea este mai vizibilă, iar în România inflația alimentară rămâne peste 7%.
Comercial, UE rămâne un exportator net de produse agroalimentare, cu exporturi de peste 200 miliarde euro anual. România contribuie cu 10–15 miliarde euro, în principal materii prime, dar importă produse procesate, ceea ce menține deficitul comercial. Într-un context de costuri crescute, acest model devine mai vulnerabil.
Pe termen de trei ani, estimările băncilor și ale marilor retaileri indică o creștere moderată a pieței agroalimentare europene (2–4% anual), dar cu volatilitate ridicată a prețurilor. În Europa de Est, ritmul ar putea fi ușor mai mare, însă dependent de stabilizarea costurilor energetice.
Concluzia este una pragmatică: nu asistăm la o criză de disponibilitate, ci la una de cost. Iar pentru România, miza nu este dacă hrana va exista, ci cât va costa.
Editor Dan Oprescu
SURSA G4food