Continuăm cu Episodul III, din seria “Cumpărătorul și Dubla lui morală”. Astăzi avem”Producătorii mici sunt cinstiți, iar producătorii mari ne păcălesc”. Sigur că e foarte frumos să sprijini producătorii mici. Au și ei tradiții locale, au familii de hrănit și evident, chiar și produse bune. Dar marea majoritate vând mai scump sau chiar cu mult mai scump decât producătorii mari.
De fapt, în spatele intenției de cumpărare a consumatorului se află pur și simplu ideea că producătorii mari au produse cu ingrediente care fac ca produsul să poată fi ieftin și să aibe un termen de valabilitate mai îndelungat. Și atunci el, consumatorul preferă să ia de la producători mai mici, chiar dacă mai scump.
Nu intrăm în a analiza produsul producătorului mic, ci vom analiza dacă suspiciunea consumatorului e fondată în a fi reticent la produsele făcute de producătorii mari.
Hai să luăm produsele lactate. Poate sunt și cele mai senzitive produse din acest punct de vedere.
Consumatorul crede că producătorii cei mari, datorită tehnologiilor precum și aditivilor, reușesc să vândă la un preț mic. Iar produsul să aibe și o valabilitate îndelungată.
Dar ei nu știu că producătorii mari dau o foarte mare atenție calității laptelui crud (materiei prime), adică cu bacterii cât mai puține pe mililitru (sub 100,000 NTG/ml). Și pot spune că nu sunt foarte multe ferme care pot să dea un lapte crud în acești parametri de calitate. Tocmai de asta s-a mai auzit cum că aceste companii mari mai iau lapte crud cu cisternele din Ungaria. Ce urât!
Cu ce se hrănesc bacteriile? Cu proteină, nu cu grăsime. Un lapte gras nu e neaparat să fie și bun.
Să precizăm că mare majoritate a lăptăriilor mari măsoară calitatea laptelui prin cantitatea de proteină, ci nu prin cât de gras este laptele. De multe ori, compania procesatoare dorește ca fermierul să standardizeze laptele la fermă în așa fel încât el să ridice laptele crud la un maximum de 2,5% grasime. Fiindcă proteina este cea care dă calitate produsului finit în primul rând. Dar asta se întâmplă mai mult prin alte țări. Din păcate.
Un lapte cu multe bacterii pe mililitru va avea întotdeauna și un conținut redus de proteină, iar acest lapte nu va fi nicioadată colectat de companiile mari.
Există tehnologia, de mulți ani, de a separa bacteriile din lapte și de a avea un lapte mai curat (bactofuga), însă proteina este deja puțină, deci valoarea laptelui este deja compromisă.
Și dacă aceste companii mari sunt atât de grijulii în ceea ce privește laptele crud, credeți că au vreun interes să înșele lumea cu produse ce au o calitate îndoielnică? Sau credeți că au ajuns mari păcălind lumea?
Companiile mari nu-și permit scandaluri. Cu toate astea, apar tot felul de articole care incriminează procesatorii mari de tot felul de practici sau rețete de fabricație îndoielnice. Iar ziarele pare-se că sunt înebunite după scandaluri de acest fel. În mod ciudat însă, nu se ajunge la procese. De ce? Fiindcă toate aceste scandaluri sunt în fapt total nefondate. De fapt, de câțiva ani nici nu prea au mai fost astfel de scandaluri.
Ne întrebam de ce avem brânzeturi galbene semi-tari, cum ar veni clasicul cașcaval (brânză opărită), care nu are nici un gust și mai are și consistența unui cauciuc. Simplu! Fiindcă materia primă (laptele crud) are o calitate joasă, adica cu multe bacterii. Și până la urmă, un lapte cu puțină proteină nici nu e spornic, deoarece va trebui să consumi mai mult lapte ca să obții un kilogram de brânză. Și atunci mă întreb de ce se miră mulți fermieri mici de prețul atât de mic pe lapte pe care-l obțin? Sau că nu primesc bonusuri de calitate?
Din păcate, gradul de exigență al consumatorului, de cele mai multe ori, lasă de dorit. Și asta fiindcă timp de decenii, el s-a obișnuit cu acel cașcaval care nu era decât galben și cu un vag miros de grajd și lapte. Și cam atât.
Acum lucrurile au început să se îmbunătățească în ceea ce privește pretențiile gustative ale consumatorului și asta fiindcă consumatorul a început să intre în contact cu brânzeturi ce provin din locuri unde cultura brânzeturilor este mult mai amplă ca la noi.
Dar sunt semne bune și care vin de la producătorii locali, tot de la ăia mari, dar și medii. Și anume faptul că au început să producă și să introducă pe piață brânzeturi ce provin dintr-o tradiție, fie ea chiar mică, dar care a început să-și facă loc din ce în ce mai mult: brânza de Năsal, Ţaga, Peştera etc.
Prin anii României comuniste, se mai găseau, dar rar, brânzeturi cu mucegai albastru, dar și alb, produse de câteva I.C.I.L.-uri (lăptarii) cum ar fi cea din Brașov sau Ploiești. Produceau brânză ”Homorod” și ”Bucegi” (mucegai albastru) și mai era una într-un pachet cartonat dreptunghiular care era cu mucegai alb. Dar au dispărut brusc, atunci când ”împărăția” a vrut să extermine decadența capitalistă. Iar adevăratul aur, adică munca celor ce au obținut și ținut în viață banca de bacterii ce era vitală pentru aceste tipuri de brânzeturi, a fost pur și simplu aruncată la gunoi printr-un simplu ordin de ”a scoate din priză” incubatoarele existente din laboratoarele acelor lăptării. Mda! Un act de-a dreptul criminal. Ca și multe alte acte tot criminale ce s-au întâmplat în vremea comunismului.
La produsele din carne lucrurile sunt mai puțin complicate și asta fiindcă piața producătorilor de carne este mult altfel sedimentată, adică sunt mult mai mulți producători de mărime medie locali (la producții de 2-5 to/zi) ce co-există relativ pașnic cu cei mari. Ce putem spune e că produsele premium sunt mai mult “monopolul” producătorilor mici și medii locali cu ceva inflexiuni provenite din importuri. În ceea ce privește consumul de carne, el este concentrat pe carnea de porc, unde consumul nu este acoperit nici măcar la jumătate de producția locală, restul trebuind să fie acoperit de importuri. Tocmai din această cauză, marca “Porc Românesc” sau “Produs din porc crescut în România” a ajuns să reprezinte o plus valoare destul de mare, chiar dacă procesatorii sunt de fapt mai satisfăcuți de randamentul porcilor proveniți din import.
Deci și spre consecință, piața lactatelor este cea în care consumatorul încă stăruie într-o “dublă morală” bazată pe o nefondată lipsă de încredere acordată producătorilor mari. Ceea ce putem spune e că cei mari încep să acorde o atenție din ce în ce mai mare produselor tradiționale, în mare parte (re)descoperite de ei, și astfel am putea spune că factorul “încredere” o să mai reducă din această “dublă morală” ce mai există astăzi.
Autor: B. D.
Vezi și…Studiu Ipsos – influența pandemiei asupra obiceiurilor de cumpărare