Legumicultorii care doresc să facă sere şi solarii, să-și construiască depozite sau să înceapă să proceseze producția au posibilitatea să acceseze 150 de milioane de euro din fonduri europene în următorii doi ani, a anunțat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros.
Fondurile europene pentru legumicultori, care vor putea fi accesate începând cu luna septembrie o dată cu lansarea măsurii 4.1, respectiv o sub-măsură distinctă pentru legumicultură, se adaugă celorlalte forme de susținere a sectorului: programul de minimis (legume în spaţii protejate – ajutor de 2.000 euro/1.000 mp seră sau solar) și sprijinul cuplat vegetal – 4.600 euro/ha.
“În luna septembrie, vom lansa măsura 4.1 cu o sub-măsură distinctă pentru legumicultori.
Sunt 100 de milioane de euro în următorii doi ani pentru construcţia de sere şi solarii şi 50 de milioane de euro pentru depozitare şi procesare doar pentru legumicultură şi cartofi.
Iată că în următorii doi ani toţi cei care doresc să facă sere şi solarii sau depozite şi procesare au această posibilitate să acceseze cele 150 de milioane de euro.
Sigur că aici încercăm să încurajăm cooperativele şi membrii cooperatori care vor avea intensitate de sprijin mai mare. Acest lucru, practic, va duce la o formă de organizare care să le permită să funcţioneze pe piaţă, astfel încât să aibă o producţie predictibilă cu nişte contracte ca să le confere posibilitatea de a-şi desface şi de a-şi vinde toată producţia. Despre asta este vorba: o relaţie contractuală, astfel încât să ai o producţie vandabilă şi la un preţ de cost şi de vânzare cunoscut înainte”, a declareat ministrul Agriculturii.
Numărul producătorilor care s-au înregistrat în cadrul programului “Legume în spaţii protejate” s-a ridicat la 14.239, care au solicitat ajutor pentru o suprafață de 1.532,2 hectare. Cuantumul sprijinului este 2.000 de euro/1000 mp şi se acordă pentru culturile de roşii, ardei, vinete şi castraveţi.
Citește și – FoodIntelForum 21 iulie 2020: Piața românească de legume: haotică, imprevizibilă și nesigură!