Cea mai slabă producție de piersici din ultimii 30 de ani, în Europa

Europa va avea în acest an cea mai slabă producție de piersici din ultimii 30 de ani, din cauza fenomenelor meteo extreme (gerul din primăvară), care au produs pagube în principalele țări producătoare, potrivit Medfel.

Astfel, Italia va avea pentru al doilea an consecutiv o recoltă foarte mică de piersici, cu 43% mai puțin decât media din ultimii cinci ani, Grecia se așteaptă la o producție redusă la jumătate, iar Spania estimează o pierdere de aproximativ 25% raportat la media din ultimul cincinal.

Nici francezii nu stau mai bine, prognozele sunt destul de rezervate: recul de 30% față de 2020, respectiv 25 raportat la media cincinală, arată France Agricole.

În acest context, prețurile au crescut semnificativ, în  luna iunie fiind consemnat un avans de 22% față de anul trecut și de 43%, comparativ cu media din ultimii cinci ani.


Citește și – Grecia, principalul furnizor de fructe al României


 

FructePiersiciPomicultură