România, interesată de tehnologie americană pentru infrastructura de irigații

Adrian Oros, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a afirmat că este interesat de importul de tehnologie de la partenerii americani, menite să ajute la dezvoltarea unei infrastructuri performante de irigații, pe tot cuprinsul țării.

Un comunicat MADR relatează că zilele trecute, Ministrul Oros a avut o întâlnire cu noul atașat al Statelor Unite ale Americii în România pe probleme de agricultură, Alicia Hernandez, și a punctat faptul că printre prioritățile MADR se numără continuarea parteneriatului cu SUA cu privire la strategia de gestionare a apei, și a subliniat cât de mult este apreciată oportunitatea transferului de tehnologii de nivel înalt pentru dezvoltarea infrastructurii de irigații din România.

Noul atașat pe probleme de agricultură, Alicia Hernandez, i-a fost prezentat Ministrului Oros de către însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la București, David Muniz.

Adrian Oros i-a informat pe reprezentanții SUA de interesul României de a colabora cu Statele Unite în domenii strategice precum gestionarea apei, managementului riscurilor, protejarea zonelor cu constrângeri naturale, învățământului agricol și cercetarea în domeniul agriculturii cu privire la schimbările climatice.

Adrian Oros a subliniat că Ministerul Agriculturii susține misiunea de inovare agricolă pentru climă “AIM for Climate”, inițiativă a SUA și a Emiratelor Arabe Unite.

“AIM for Climate” este o inițiativă realizată pentru stimularea inovării, cercetării și dezvoltării în agricultură în contextul schimbărilor climatice (AIM4C) și se înscrie în cadrul politicilor și măsurilor adoptate de către MADR în sectorul schimbărilor climatice, ținând cont de faptul că România prezintă un risc considerabil față de schimbările climatice, iar agricultura românească este foarte vulnerabila la impactul acestora.

Poziția României față de Green Deal și față de strategiile “Biodiversitate” și “De la fermă la furculiță” a stârnit interesul părții americane.

Sursa: Stiri Agricole

Editor – Irina Bogdan


Citește și – Marius Eftene, Netafim: Sistemele de irigații de precizie, o soluție la schimbările climatice


 

Irigații