Microcat – formule pe bază de microorganisme, specializate în descompunerea naturala a materiei organice, cu ajutorul cărora se realizează curățarea, degresarea și desfundarea conductelor, prezente pe piata internațională de peste 35 de ani, au fost introduse în Romania acum 10 ani de către AQUA D&P TECHNOLOGIES.
Firmă românească cu 20 de ani experiență pe piața industrială oferind soluții la cheie şi echipamente pentru Protecția Mediului, aceasta a lansat de curând pe piața locală un al doilea segment al brandului, dedicat in special Industriei HoReCa – Bioactivatori by Microcat.
„Noi activăm de peste 20 de ani în sfera industrială și cumva natural, pe măsura ce am ajuns să acoperim clienți tot mai importanți și să se dezvolte segmentul acesta, au început să apară cerințe din ramuri conexe, preponderent HoReCa. Așa am ajuns să vedem că în segmentul respectiv există probleme care nu au o rezolvare reală, practic ăsta a fost motivul pentru care s-a dezvoltat businessul Microcat” a declarat pentru FoodBiz.ro, Nicu Andrei, managerul Bioactivatori by MicroCat.
Produsele sunt soluții ecologice, bioactivatorii conțin bacterii luate din natură, se selectează cele mai eficiente specii de bacterii dedicate unei anumite aplicații, se izolează și sintetizează într-un produs final cu concentrații de ordinul miliardelor de microorganisme pe gramul de produs. Bioactivatorii funcționează printr-un proces accelerat si intensificat de descompunere naturala, iar odată ce se reîntorc în natură, nu sunt contaminatoare pentru apă sau mediu.
„Gama noastră de produse este una de nișă și restrânsă, are 20 de produse în total. Din toate soluțiile respective, aproximativ jumătate au o singură aplicație, sunt de exemplu, bioactivatori pentru asigurarea clarității apei în iazurile artificiale, sau bioactivatorii sub formă lichidă, pentru toaletele mobile. Dar, din toată gama, cele mai căutate sunt, pe partea rezidențială, soluțiile pentru fose și pentru mini stațiile de epurare, iar pe partea HoReCa, sunt cele pentru grăsimi, bioactivatorii pentru descompunerea grăsimilor din scurgerile care ajung în sistemul de canalizare și cele pentru toalete, pentru mirosurile care rezultă din acumulările din scurgeri” a explicat reprezentantul Microcat.
România este o piață la inceput pentru astfel de produse, dar se observă o dorință de schimbare în bine, în special în zona de HoReCa, unde se acordă tot mai multă atenție găsirii de soluții eficace, economice și prietenoase cu mediul.
Editor: Irina Bogdan