A fost găsit pentru prima dată microplastic în produsele de carne de porc și vită din supermarket-urile și fermele din Olanda.
Instituția Vrije Universiteit Amsterdam (VUA) din Olanda a anunțat găsirea unor particule de plastic în trei sferturi din produsele din carne și lapte testate și în toate probele de sânge analizate. O posibilă sursă de contaminare se presupune a fi ambalajele de plastic în care produsele sunt împachetate sau furajele testate.
În luna martie a anului 2022, cercetătorii de la VUA au anunțat că s-a descoperit microplastic în sângele uman iar acum s-au folosit de același tip de analiză pentru a testa animalele. Microplasticul poate să circule prin sânge și ulterior să se depună pe organe.
Microplastic dăunător pentru oameni
Cercetătorii demonstrează că microplasticele dăunează corpului uman, iar particulele din aerul poluat provoacă milioane de decese anual. Cantitățile uriașe de deșeuri plastice aruncate în mediul înconjurător în întreaga lume rezultă în contaminarea alimentelor, a apei și a aerului.
Microplastic în carne și lapte
Oamenii de știință au testat 12 probe de sânge de vacă și 12 probe de sânge de porc, găsind microplastic, inclusiv polietilenă și polistiren.
Laptele testat a fost obținut din cutii de la supermarket, cisterne de lapte și mulgere manuală. Din cele 25 de probe analizate, 18 erau contaminate cu microplastic.
7 din 8 probe de carne de vită și 5 din 8 probe de carne de porc erau și ele contaminate.
Rămân de analizat animalele și carnea obținută de la ele și în alte țări, dar până acum Elveția și Franța au raportat microplastic în laptele din magazine respectiv laptele din fermă.
Sursă: The Guardian
Editor: Alexandra Băncilă