Ministrul Agriculturii, Petre Daea, spune că nu va sta cu mâna întinsă să aștepte să fie modificat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru a face investiţii în sistemul de irigaţii din România, mai ales că există o lege şi fonduri bugetare prevăzute în acest sens.
Va aborda acest subiect la Comisia Europeană împreună cu ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.
“Sunt două aspecte şi eu vreau să fie clare pentru toată lumea. Eu nu aştept după PNRR. Nu aştept pentru că avem lege din acest punct de vedere, avem bani bugetari, trebuie să îi folosim, cum altminteri am folosit şi banii de la Uniunea Europeană pe măsura 4.3 privind modernizarea sistemului secundar de irigaţii, în aşa fel încât să putem iriga culturile. Al doilea aspect: obiectivul major pentru noi este acela de a face reţeaua principală de irigaţii cu banii statului pe care îi avem şi avem aprobat prin lege acest program şi în acelaşi timp avem şi obligativitatea de a-l realiza”, a declarat, pentru AGERPRES, Petre Daea.
Prioritatea acum este să fie realizate cât mai repede lucrările de investiţii, nu să stăm să aşteptăm banii europeni.
“Pentru mine obiectivul imediat este acela de a folosi banii pe care îi avem şi de a executa lucrările de investiţii după un program pe care l-am stabilit, în aşa fel încât să nu pierdem timpul. Eu nu stau acum să aştept. Sigur că abordez această problemă, de aceea am şi avut o întâlnire şi săptămânal avem întâlnire cu ministrul Boloş, cu echipa de consilieri a domniei sale, în aşa fel încât să ne putem pregăti din punct de vedere tehnic şi pentru o discuţie la nivelul Comisiei Europene pentru a putea găsi şi căi de susţinere din sume prevenite de la Uniunea Europeană”, a precizat Daea.
Așa cum se știe, proiectul privind strategia de gestionare a apei, în valoare de 2,5 miliarde de euro, nu a fost acceptat la finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru că “nu era suficient de verde”.