Cătălin Mahu, fondator al restaurantelor „La Mama”, într-un interviu exclusiv pentru FoodBiz, vorbește despre creșterea economică și creșterea prețurilor.
„Creșterea economică de peste 5% care este anunțată astăzi de către Institutul de Statistică și Banca Națională, eu personal nu o simt ca atare și de aceea eu nu cred că este o creștere reală. Am să și justific de ce nu cred: cred această creștere se datorează consumului așa cum este el, care a crescut datorită creșterii prețurilor. Pentru că din nefericire prețurile au crescut atât de mult încât pare să pară o creștere economică.” declară Cătălin Mahu
Creșterea alarmantă de prețuri scade productivitatea.
„Creșterea prețurilor din ultimele 6 luni este, din punctul meu de vedere, exagerată. Însă, să ne amintim că în urmă cu 6-7 luni un litru de ulei la hypermarket costa undeva între 3,5 și 4 lei, iar astăzi este undeva spre 10 lei. Asta nu e o creștere cu 10-20-30-50%, asta e o creștere de 2-3 ori, unu’ la mână. Doi la mână, noi constatăm la furnizorii noștri, de la o săptămână la alta, creșteri constante cu 2-3-5%. Mie mi se pare alarmant pentru că nu ai o predictibilitate viitoare, nu poți să-ți faci prețurile în meniu și așa cum s-a întâmplat în ultima vreme am descoperit că avem food-cost, deci doar costul materiei prime sărită de 50% la anumite produse, ceea ce, îmi cer mii de scuze că spun asta, nu e productiv” spune Cătălin Mahu
Mai sunt doar 20 de zile până când taxa de 485 de euro + TVA va deveni 590 de euro +TVA. Respectă banii, pentru că toată lumea te așteaptă la #BucharestFoodSummit.ro.
Autor: Rizea Cristian