Efectivele de porci sunt tot mai mici de la an la an, în timp ce importurile de carne cresc, atârnând greu în balanța agroalimentară.
La data de 1 mai 2022, România înregistra un efectiv de 3,332 de milioane de porci, în scădere cu 5,9%, respectiv 209.476 capete, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Astfel, efectivul de porcine-matcă s-a diminuat cu 0,3% (-724 capete), până la 228.452 capete. În funcţie de distribuţia pe regiuni de dezvoltare se constată că ponderea efectivelor de porcine existente la 1 mai 2022, faţă de aceeaşi dată a anului 2021, a crescut în regiunile Nord-Est (+0,9 puncte procentuale -pp.), Nord-Vest (+0,8 pp.), Sud-Est (+0,4 pp.).
Pe de altă parte, s-au consemnat scăderi în regiunile Vest (-0,9 pp.), Sud Muntenia (-0,5 pp.), Sud-Vest Oltenia şi Bucureşti-Ilfov (-0,3 pp.) şi Centru (-0,1 pp.)