Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, a participat recent, în format online, la inaugurarea noului an universitar la Universitatea de Științele Vieții din Timișoara, unde a vorbit despre Războiul din Ucraina care se poate transforma într-o oportunitate de regândire o modelului economic și social.
Oficialul NATO a declarat că războiul din Ucraina este „un test al voinței și rezilienței noastre”, dar, în același timp și „o invitație la solidaritate și curaj”, ca urmare, românii trebuie să lupte împotriva propriei mentalități pentru a se dezvolta și recupera din lipsa de armonie față de restul țărilor europene.
„Ca și în orice alt domeniu al activității umane, agricultura si științele vieții sunt profund afectate de o revoluție tehnologică fără precedent. Cunoscutul autor Yuval Harari descrie confluența între biotehnologie și info-tehnologie drept “una dintre cele mai mari provocări pe care umanitatea a cunoscut-o vreodată. La NATO, conduc Boardul de Inovare si vad cum noile tehnologii – inteligența artificiala, big data, quantum, augmentarea umana, biotehnologia – aduc progrese științifice și economice fără precedent. Aduc și riscuri, chiar și amenințări, pe măsura, inclusiv la adresa echilibrului democratic din societățile noastre și a libertăților cetățenilor”, a declarat Secretarul General Adjunct al NATO.
Oficialul NATO l-a citat pe Gheorghe Ionescu Șisești, părintele agriculturii moderne: „consolidarea agriculturii trebuie să se sprijine pe puternice organizații de cercetare științifică, de învățământ agronomic, de educarea țărănimii, de valorificarea producției, de ridicarea satului în toate formele sale” și a subliniat privilegiul de a avea o țară bogată în potențial agricol și mediu natural pe care ar trebui să le exploatăm deplin.
Sursa: Evenimentul Istoric
Editor: Alexandru Harak