Ungaria va avea port la Marea Mediterană

Datorită unui acord recent încheiat, companiile maghiare vor avea posibilitatea să inițieze investiții pregătitoare pentru a folosi partea deținută de maghiari a portului italian Trieste pentru activități de export începând cu 2026.

În urma discuțiilor cu viceprim-ministrul italian Matteo Salvini, Peter Szijjarto, ministrul ungar al afacerilor externe și comerțului, a anunțat că achiziția zonei din interiorul portului Trieste urmărește să asigure un acces mai rapid și mai ușor la mare pentru companiile maghiare.

Ministrul ungur menționează că portul va putea să gestioneze 2,5 milioane de tone de bunuri pe an prin toate mijloacele de transport. Ungaria și Italia intenționează ca Trieste să devină printre cele mai importante porturi din Europa Centrală prin programul comun de dezvoltare.

În 2019, Italia și Ungaria au semnat pentru concesiunea de 300 de metri din Trieste, care a fost atribuită Ungariei. Statul ungar a achitat Italiei în total 31 de milioane de euro pentru o concesiune pe 60 de ani în zonă.

În martie 2019, Italia a devenit prima țară G7 care participă la vastul proiect de infrastructură al Chinei One Belt, One Road. Capitolul italian al proiectului chinez se concentrează pe două porturi italiene: Genova şi Trieste.

Companiile italiene sunt în top 10 dintre cei mai mari investitori din Ungaria și este al patrulea mare partener al Ungariei la comerț extern. În 2021 comerțul bilateral a atins recordul maxim de 12 miliarde de euro și se preconizează o creștere de 20-25% până la finalul anului 2022.

Mai multe pe Ziarul Financiar
Editor Costin Buzățoiu


 

Ungaria