Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu promite un miliard de euro pentru producători

Adrian Câciu, Ministrul Finanțelor a participat la conferința „Contextul economic și legislativ pentru dezvoltarea sectorului suinelor în România”, organizată de Carmistin și Asociația Fermierilor, alături de reprezentanți din rândul autorităților centrale, fermieri, reprezentanți ai băncilor interesate de finanțarea sectorului ( CEC Bank, BCR, ING Bank, Alpha Banck, OTP Bank, etc).

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu a anunțat că pregătește un program de finanțare de peste 1 miliard euro pentru susținerea producătorilor români de hrană.

Acesta a subliniat faptul că statul român va continua finanțarea sectorului suinelor prin programe consolidate, suplimentare celor din fonduri europene. A anunțat că actualele măsuri guvernamentale vor fi completate de noi inițiative de finanțare, adaptate mai bine nevoilor pieței interne.

„În prezent, lucrăm la un program de finanțare de peste 1 miliard euro vizând susținerea producătorilor români, în special partea de procesare hrană – de la procesarea cărnii de porc, la cea de pui dar şi lactate, astfel încât producătorii români să poată beneficia de costuri de producție cât mai reduse”, a declarat Adrian Câciu.

Iustin Paraschiv, președintele grupului Carmistin, a subliniat în cadrul conferinței că în ultimii 20 de ani compania sa a investit continuu în zootehnie, chiar și în industria producătoare de porc. Acesta este de părere că România are un potențial mare de a recupera și a deveni lider în Europa în agribusiness.

Daniel Botănoiu, Președintele Asociaţei Fermierilor din România, prezent la conferință a subliniat nevoia unei bune funcționări a trinomului piață-asociere-finanțare, precizând că

”Industria mizează în continuare pe sprijinul Guvernului, astfel încât România, producătorul numărul 1 de porumb boabe din UE, să direcţioneze această recoltă în sectorul zootehnic naţional, iar producția națională de carne de porc să poată satisface necesarul de pe piaţa internă”.

Prezent și el la conferință, Alexandru Nicolae Bociu, președintele Autorității Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), a vorbit despre cum a gestionat în ultimii doi ani, instituția pe care o conduce, pesta porcină africană, punctând scăderea numărului de focare de la 9.000 în 2019 la 370 în prezente.

Despre Legea Porcului, aprobată deja în Senat, şi despre importanţa legiferării în România a unui astfel de proiect, care va însemna predictibilitate şi reguli stricte a vorbit George Scarlat, preşedintele Comisiei pentru Agricultură, Industrie alimentară şi Dezvoltare Rurală din Senat.

Preşedintele Comisiei pentru Agricultură, Silvicultură, Industria Alimentară şi Servicii Specifice, din Camera Deputaţilor, Florin Ionuț Barbu a dat asigurări despre continuarea demersului legislativ în Camera Deputaților pe Legea Porcului:

„Avem datoria să protejăm sectorul suin şi agricultura românească şi prin fiecare proiect legislativ suntem mai aproape de acest obiectiv. Interesul naţional trebuie să primeze”.

Potenţialul de dezvoltare al pieței de carne de porc a fost subliniat și de către Antal Szabolcs Barabási, secretar de stat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Acesta a enumerat programele oferite de MADR pentru redresarea şi susținerea fermierilor români, dând asigurări despre continuarea finanțării sectoarelor vegetal şi zootehnic atât din fonduri europene, cât şi din bugetul naţional. A precizat, totodată, că programul de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție va avea o alocare de peste 359 milioane euro în acest an.

Sursa: Business Magazin

Editor: Irina Bogdan


FonduriProgram de sprijinSuine