Pentru al șaptelea an la rând, Starbucks a fost declarat brand-ul HORECA cu cea mai mare cifră de afaceri de către Brand Finance, o firmă specializată în consultanță financiară. Brand Finance publică anual raportul Restaurants 25, prezentând potențialilor investitori cifrele de afaceri ale marilor companii din industria HORECA.
Richard Haigh, directorul firmei Brand Finance, atribuie succesul Starbucks atenției acordate sustenabilității, aducând un aport important capitalului de imagine a firmei în cauză, și rezilienței dovedite de Starbucks în timpul pandemiei.
„Restaurantele s-au confruntat cu multe provocări în ultimii ani, cum ar fi localuri goale din cauza pandemiei, inflația în creștere sau probleme cu aprovizionarea. În ciuda problemelor, Starbucks și alte branduri au depășit cu succes aceste dificultăți și au crescut consistent. Pentru a menține succesul în viitor, restaurantele trebuie să-și afirme din ce în ce mai mult standardele înalte de sustenabilitate pe care le cer consumatorii când vine vorba de mâncare și băutură.”
În prezent, cifra de afaceri al brandului Starbucks valorează 53.4 miliarde de dolari, o cifră cu 17% mai mare decât cea de anul trecut. Astfel, Starbucks continuă să se distanțeze de al doilea cel mai important brand HORECA pe plan mondial, McDonalds, brand a cărei valoare a scăzut cu 7%.
Sursă: Food Business News
Editor: Emanuel-Cristian Lipciuc