Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, a semnat, marți, Ordinul pentru programul „Rabla pentru Tractoare”, așteptat cu nerăbdare de fermieri de ceva luni bune.
Oficialul spune că au fost luate toate măsurile pentru ca ediția pilot prin care se finanțează, în premieră, înnoirea parcului auto național de mașini agricole, să se ridice la nivelul așteptărilor micilor fermieri care vor să producă mai mult, mai ieftin și mai verde.
„Am corectat Ghidul de finanțare în urma numeroaselor solicitări pe care le-am primit în ultima perioadă, iar noua formă publicată pe site-ul Ministerului Mediului – pe care am aprobat-o prin Ordin – vine cu modificări care aduc programului un plus de transparență și de siguranță”, arată ministrul într-o postare pe pagina de Facebook.
Noutățile de ultimă oră
Cei care doresc să își înlocuiască utilajele agricole uzate cu unele moderne și performante se vor putea înscrie singuri direct în aplicația de pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) și nu la dealerii de tractoare, cum era gândit inițial programul.
De asemenea, AFM va supraveghea, pe o perioadă de cinci ani, modul în care sunt respectate prevederile schemei de finanțare, în așa fel încât să se asigure că activitățile se derulează conform regulilor asumate prin contract.
Prin acest program se asigură două categorii de vouchere pentru tinerii fermieri: de 35.750 euro și de 44.000 euro.
Sprijinul financiar este de 65%, respectiv 80% din valoarea de achiziție a tractorului cumpărat, al cărui cost nu trebuie să depășească 55.000 euro.
Finanțarea se acordă la predarea spre casare a unui autovehicul uzat, mai arată Fechet.
Senior Editor – Viorela Pitulice