Acordul  comercial SUA-UE: Producătorii europeni de vin şi băuturi spirtoase cer tarife zero

Producătorii de vin şi băuturi spirtoase din Europa privesc cu îngrijorare excluderea sectorului din noul acord comercial dintre SUA şi Uniunea Europeană şi solicită includerea explicită a acestuia într-un regim tarifar de tip ”zero-la-zero”, relatează CNBC.

Îngrijorarea producătorilor a apărut după ce preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat, duminică, că acordul-cadru care prevede tarife de 15% pentru bunurile europene importate în SUA nu include nicio decizie privind vinul şi băuturile spirtoase. Ea a promis, însă, că un acord separat pentru acest sector va fi analizat în următoarele săptămâni.

Trebuie precizat că pentru vinuri şi băuturi spirtoase, originea produsului este esenţială, ceea ce face aproape imposibilă relocarea producţiei. O derogare aplicabilă întregii industrii ar fi binevenită, într-un moment în care consumul se află în scădere, iar obiceiurile de consum se schimbă.

Luni dimineață, acţiunile unor companiir precum Pernod Ricard, Rémy Cointreau, Diageo şi Davide Campari au crescut moderat, existând speranţa privind o eventuală scutire, însă incertitudinea apărută ulterior a estompat câştigurile, acestea coborând cu circa 3,5%. Producătorii de bere – mai puţin afectaţi de tarife din cauza producţiei locale – au avut la rândul lor evoluţii negative, după ce Heineken a raportat rezultate peste aşteptări, dar a semnalat o scădere a încrederii consumatorilor din SUA.

Comité Européen des Entreprises Vins (CEEV), care reprezintă industria vinului din UE, a cerut includerea sectorului pe lista finală a produselor acoperite de un acord fără tarife.

Partea americană susţine și ea un acord mutual fără tarife. Chris Swonger, CEO al Distilled Spirits Council din SUA, își păstrează optimismul în privinţa revenirii la un regim comercial fără tarife pentru băuturile spirtoase din ambele regiuni.

Băuturile alcoolice reprezintă una dintre principalele categorii de export ale UE către SUA, cu o valoare de aproximativ 9 miliarde de euro în 2024, potrivit Eurostat. Cât privește SUA, exporturile de băuturi spirtoase s-au ridicat la 1,2 miliarde de dolari către UE în 2024.

CEEV a mai arătat că tariful de 10% impus anterior de SUA a condus la o scădere de circa 12% a cifrei de afaceri pentru producătorii de vin europeni.

”Orice majorare de preţ va afecta negativ consumul – nu cred că există prea mulţi consumatori, europeni sau americani, care să aplaude o scumpire”, a spus Yiannis Paraskevopoulos, cofondator al Gaia Wines din Grecia.

Autor: Senior editor Viorela Pitulice


 

EUSUAVin