Variola ovină produce pagube fermierilor din Teleorman

Variola ovină face pagube și în România: peste 3.600 de ovine și caprine au fost ucise de autoritățile veterinare, de la jumătatea lunii iunie și până în prezent, în mai multe gospodării din județul Teleorman, din cauza bolii cauzate de virusul POX.

Până în prezent, în România au fost identificate și confirmate 14 focare de variolă ovină, în localitățile Dobrotești și Zâmbreasca, potrivit datelor WAHIS (Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor). Ultimele au fost confirmate la sfârșitul lunii trecute.

Din cauza bolii, 213 animale au murit, în timp ce alte 3.667 de ovine și caprine au fost ucise pentru a preveni răspândirea bolii, arată Revista Ferma.

Primul focar de variolă ovină a fost confirmat, pentru prima dată pe teritoriul României, în data de 17 iunie 2025, în județul Teleorman. Pe 27 iunie 2025, Comisia Europeană a emis o Decizie de punere în aplicare privind anumite măsuri de urgență provizorii referitoare la variola ovină și caprină din România. Țării noastre i s-a cerut  să delimiteze o zonă de protecție cu raza de 5 km față de focar și o zonă de supraveghere cu o rază de 20 de km față de focar.

Executivul european a revenit cu o nouă Decizie de punere în aplicare, pe 9 iulie 2025, pentru a cere României să ajusteze zonele de restricții, după confirmarea unor noi focare în cele două localități.

Variola ovină evoluează pe o scară mai largă și în Bulgaria, unde a fost confirmată în premieră la începutul lunii mai 2025. În prezent sunt active 46 de focare, în mai multe regiuni din centrul țării și spre granița cu Turcia, unde sunt, de asemenea, confirmate focare de boală, potrivit WAHIS.

Variola ovină este o boală virală gravă care afectează în principal ovinele și caprinele, cauzată de un virus din familia Poxviridae. Boala are un caracter foarte contagios și se poate răspândi rapid într-o turmă, ducând la pierderi economice semnificative.

Restricții

În urma apariției acestor focare, au apărut și primele restricții la nivel international privind importul și tranzitul de ovine și de caprine din Bulgaria și din România.

Agenția Federală pentru Siguranța Agroalimentară și Veterinară, Rosselhoznadzor, a anunțat că a luat măsuri în privința importului și tranzitului de ovine și de caprine din Bulgaria și din România. Interdicțiile au intrat în vigoare începând cu data de 5 august, din cauza focarelor de variolă ovină și caprină din aceste țări, arată Rador Radio România.

 Autor: Senior Editor Viorela Pitulice


 

Ovine