Într-un context economic dinamic, în care cererea de specialiști practici este tot mai mare, Lactalis România, lider în industria lactatelor, a semnat un parteneriat inovator cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
Rezultatul: lansarea primului program universitar dual dedicat Logisticii Operaționale în România, un model care îmbină educația teoretică cu formarea practică reală.
Studenții înregistrați în acest program își vor petrece jumătate din timpul lor studiind în universitate, iar cealaltă jumătate activând în centrele logistice ale Lactalis România, unde vor participa la proiecte reale și stagii de practică, sub îndrumarea unor mentori din industrie.
Aceștia vor obține o diplomă de licență în Administrarea Afacerilor, specializarea Logistică Operațională, și vor beneficia de o bursă lunară, mentorat dual, din partea unui cadru didactic și a unui tutore din companie – și instruire digitală aplicată folosind instrumente moderne precum SAP, Power BI sau RPA. La încheierea studiilor, absolvenții vor avea oportunități reale de angajare în cadrul companiei.
Noul program se întinde pe trei ani și se desfășoară în centrul logistic modernizat de la Oiejdea, județul Alba, extins recent printr-o investiție de 5 milioane de euro. Acest centru asigură procese operaționale eficiente și servește întreg teritoriul național, oferind studenților acces direct la realitatea profesională încă din facultate.
Sursa: https://hotnews.ro
Editor: Rares Stan