Atacul cibernetic asupra ANCPI amână lansarea unor programe AFIR. Fermierii vor putea depune proiectele din septembrie
Atacul cibernetic care a afectat sistemele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) are efecte și asupra programelor de finanțare destinate agriculturii. Ministerul Agriculturii a decis amânarea lansării a două sesiuni de depunere a proiectelor prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), întrucât solicitanții nu pot obține extrasele de carte funciară necesare dosarelor.
Astfel, sesiunea dedicată investițiilor în fermele de mici dimensiuni (DR-14) va începe la 1 septembrie, iar cea destinată consolidării exploatațiilor tinerilor fermieri și fermierilor cu vârsta de până la 45 de ani (DR-12) va fi deschisă în 15 septembrie.
Ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna, a explicat că măsura a fost adoptată deoarece nu există certitudinea că sistemele informatice ale ANCPI vor redeveni funcționale în perioada imediat următoare, iar începutul lunii august coincide și cu sezonul concediilor.
Excepție pentru proiectele din energie
În cazul programului destinat investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice, autoritățile au decis să nu prelungească sesiunea de depunere. Pentru a evita blocarea finanțărilor, solicitanții vor putea înlocui temporar extrasul de carte funciară cu o declarație pe propria răspundere, urmând ca documentul oficial să fie depus ulterior, după reluarea activității normale a ANCPI.
Fonduri pentru acvacultură, în pericol
Ministerul Agriculturii a atras atenția și asupra Programului pentru acvacultură și pescuit 2021–2027, unde există riscul pierderii unei finanțări europene de aproximativ 14 milioane de euro.
Pentru a evita dezangajarea fondurilor, autoritățile vor deschide o sesiune dedicată serviciilor de mediu pentru fermele de acvacultură. Sprijinul financiar va fi de 174,92 euro pe hectar pe an pentru acvacultura extensivă și de 97,18 euro pe hectar pe an pentru exploatațiile semi-extensive.
Totodată, termenul de depunere a cererilor de finanțare pentru acest program a fost prelungit până în luna septembrie, pentru a oferi beneficiarilor mai mult timp în contextul dificultăților generate de problemele informatice de la ANCPI.
Sursa: Capital
Editor: Rares Stan
***