Soluții practice pentru consolidarea sectorului agroalimentar la BucharestFoodSummit 2026

București, 24 septembrie 2026 – Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” (ASAS) găzduiește o nouă sesiune de dezbateri în cadrul BucharestFoodSummit ediția a IX a. Peste 200 de reprezentanți la cel mai înalt nivel din agribusiness, industria alimentară, producția de băuturi, retail, HoReCa, administrația centrală și mediul academic se adună astăzi aici.

Prof. univ. dr. Florin Stănică, președintele instituției și gazda evenimentelor de azi, plin de energie, însuflețește sutele de participanți și setează un ton dinamic. Evenimentul aduce la aceeași masă fermieri, procesatori, cercetători, experți în fiscalitate, precum și reprezentanți ai sistemului bancar și ai instituțiilor europene. Scopul principal este găsirea unor soluții practice pentru a sprijini producătorii români să își mențină afacerile profitabile într-o perioadă în care resursele sunt din ce în ce mai volatile și limitate.

 

În deschiderea lucrărilor, participanții testează produse agroalimentare românești recunoscute pentru calitate. Printre brandurile prezente se numără Serele SupeR, Lactate Brădet, Lactate de Ibănești, Bunulei, Benedek și ComCereal, companii care demonstrează că piața locală are capacitatea de a livra alimente la cele mai înalte standarde. Acestora li se alătură zeci de centre de cercetare din întreaga țară, care expun produse de excepție, reprezentând rezultatul unor eforturi constante depuse pe parcursul a numeroși ani. Aceste rezultate remarcabile confirmă valoarea activității de cercetare autohtone și oferă soluții reale pentru susținerea întregului sector.

 

Prima sesiune a conferinței, moderată de Florin Stănică (Președintele ASAS), alături de co-moderatorii Carmen Burtea (Președinte CSAPPR – Comitetul Sectorial pentru Agricultură, Piscicultură și Pescuit) și Rareș Stan (BucharestFoodSummit), se concentrează pe legătura dintre cercetarea științifică și activitatea reală din teren. Roxana Spulber (Director, ICD Apicolă) vorbește despre măsurile necesare pentru a proteja producția autohtonă și pentru a crește consumul de miere românească. De asemenea, Mioara Costache (Director, ICD Piscicolă Nucet) arată de ce acvacultura durabilă este o soluție importantă pentru viitor.

Tot în această sesiune, Damian Dragomir și Viorel Oltenacu prezintă proiectul „AgRI 2040”, implementat la Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Pomicolă Băneasa. Aceștia explică faptul că soluțiile pentru fermieri trebuie testate mai întâi în condiții reale, pentru a obține o producție competitivă. Direcțiile stabilite la nivel european sunt analizate de Nastasia Belc (Director General, IBA București), prin prisma inițiativei Food 2040, de Radu Mihailov (Vicepreședinte COPA-COGECA) și de europarlamentarul Gheorghe Cârciu. Discuțiile sunt completate de Sorin Mierlea (Președinte InfoCons) și de Călin Badea (Lactate Brădet), care subliniază că cea mai mare problemă în momentul de față o reprezintă zona de energie, explicând că scumpirea electricității și a combustibililor pune o presiune uriașă pe costuri, fiind imposibil să mai avem un produs ieftin la raft în aceste condiții. Sesiunea este completată de Emanuela Mihaela Savu (Director General, Institutul Bancar Român) și Dorin Sumedrea (Vicepreședinte ASAS).

O contribuție deosebit de importantă la dinamica lucrărilor o are deputatul Varujan Pambuccian, liderul minorităților naționale în Parlament și membru în Comisia pentru știință și tehnologie, care intervine activ ca generator de dezbatere, aducând o perspectivă macroeconomică esențială asupra tematicilor discutate.

O altă intervenție de referință în cadrul dezbaterilor o are Petre Daea, fost ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), alături de alți foști miniștri și conducători academici de vârf din domeniu. Acesta atrage atenția asupra presiunii mari care există în prezent pe umerii industriașilor din sector, obligați să realizeze produse în condițiile în care elementele de cost sunt foarte ridicate. Daea subliniază că puterea actuală de cumpărare nu poate acoperi cererea legitimă a procesatorilor, această problemă fiind dublată de o lipsă acută de lichidități în piață.

La dezbateri participă activ și oficiali de rang înalt ai statului, printre care ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tánczos Barna, alături de George-Cristian Tuță, primarul Sectorului 1 (cel mai mare sector din punct de vedere economic și administrativ din România), aducând în discuție politici publice concrete și strategii de sprijin urban și rural. În acest context, vicepreședintele instituției, Dorin Sumedrea, le explică în detaliu ministrului interimar Tánczos Barna și primarului George-Cristian Tuță principalele soluții și direcții de dezvoltare din domeniul horticole și pomicol.

A doua parte a evenimentului, deschisă oficial de președintele BucharestFoodSummit, Leontin Dinulescu, se concentrează pe gestionarea marjelor de profit și reducerea costurilor operaționale. Fermierii Nicu Vasile (Profarma Holding) și Alexandru Baciu (Ferma Baciu) vin cu propuneri clare pentru reducerea costurilor și creșterea marjei de profit.

O problemă structurală majoră ridicată de Alexandru Baciu este deficitul acut de forță de muncă calificată din agricultură. Acesta subliniază că opțiunile profesionale ale tinerilor sunt adesea îndreptate de către părinți către alte cariere, existând o reticență în a alege meserii tehnice sau calificate în agricultură. Mai mult, Baciu arată că mediul rural se confruntă cu un deficit de dezvoltare: lipsa parcurilor, a cinematografelor și a punctelor de atracție locală îi determină pe tineri să plece, lăsând exploatațiile agricole fără un schimb generațional stabil.

Zona de distribuție și retail este analizată din perspectiva echilibrului de piață. Constantin Boștina (Președinte ASPES) aduce în prim-plan o analiză macroeconomică amplă, arătând că marea problemă este politica de stat cu strategii fragmentate sub diferiți miniștri, când de fapt agricultura rămâne aceeași. El cere o reconstrucție a economiei bazată pe un concept neaplicat încă: unificarea agriculturii, a industriei alimentare și a producției de utilaje dedicate. Boștina arată că deși România e pe locul 5 ca suprafață în UE, este doar pe locul 7 la producție. Reconstrucția trebuie să unească mediul de producție cu cel academic. În plus, cu 3 milioane de ferme fragmentate (peste 90% mici), el cere politici naționale care să elimine discriminările la subvenții și utilaje dintre micii și marii fermieri, ajutându-i pe cei mici să se asocieze.

În continuare, Feliciu Paraschiv (Antreprenor, Paco Supermarket) explică ce măsuri trebuie luate pentru ca rețelele de magazine românești să poată concura cu marii retaileri internaționali. Paraschiv semnalează o anomalie comercială actuală, respectiv diferențele majore de preț la raft între produse similare care nu prezintă diferențe semnificativ calitative sau de compoziție. În strânsă legătură cu provocările din piață, antreprenorul David Todoran (Lactate de Ibănești) evidențiază că, în industria procesării lactatelor, cea mai mare problemă rămâne în acest moment volatilitatea și impredictibilitatea prețurilor de la o lună la alta.

Pentru ca aceste soluții să poată fi aplicate, este nevoie de instrumente de finanțare și de un cadru fiscal corect. Bogdan Alexandrescu (Director Direcția Agri, CEC Bank) prezintă opțiunile de creditare destinate sectorului agricol, iar avocatul Gabriel Biriș (Co-fondator, Biriș Goran Legal+Tax) explică cum pot fermierii să își reducă cheltuielile folosind instrumente precum taxarea inversă și o mai bună organizare fiscală. În finalul sesiunii, Csaba Lajos Békési (Președinte ANPC) subliniază că transparența privind originea produselor și reducerea risipei alimentare ajută în mod direct la creșterea deplinei eficiențe economice, mesaj susținut puternic și de președinții de agenții naționale și autorități de control prezenți în sală.

Concluziile desprinse în urma lucrărilor indică faptul că sustenabilitatea sectorului agroalimentar românesc depinde de o coordonare strânsă între verigile de cercetare, producție, finanțare și distribuție. Implementarea unor politici economice și fiscale calibrate la realitatea din teren reprezintă singura garanție pentru obținerea unor marje stabile și livrarea de produse sigure către consumatori.

 

Parteneri: Biriș Goran SPARL; Academia de Studii Economice București; Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Sișești”; Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București; Universitatea Româno-Americană; Castel SALBEK; Auchan – Partener Sustenabilitate.

Sponsori: EUTRON și Centrul General de Arhivare – Sponsori de Sustenabilitate; Serele SupeR – Sponsor Panel, Mirdatod Lactate de Ibănești, Benedek, Lactate Brădet și Warehouse Design Systems – Sponsori Brand&Product Exposure.

Parteneri media: Food Biz, Agrostandard News, Lumea Banilor, Revista Economistul, Ziua de Vest, Capital, Money.ro, InfoFinanciar, Radio Timișoara, Evenimentul Zilei, #romaniafuncționează, Radio România

 

Redactat de: Dan Georgescu

***

BucharestFoodSummitCercetareEvenimentHoReCaIndustria alimentarăProducție