Este firesc și necesar ca într-o lume a obiectelor artificiale, inexistentă acum 25 de ani, să ne întrebăm dacă și în ce fel aceste obiecte (inteligențe artificiale, realitatea virtuală și cea augmentată) influențează starea de incertitudine și deciziile în condiții de incertitudine.
Realitățile generate de calculator sunt acum peste tot: în jocuri video sau în descoperirea virtuală a oricărui loc interesant de pe planetă (cu scop turistic sau al cumpărării de proprietăți), în producția de filme de televiziune sau în cinematografie, în învățarea unor operațiuni prin simulare. Realitatea virtuală (VR) nu mai este doar o jucărie. ci un adevărat instrument de lucru, excepțional de capabil, în sprijinul activităților umane. El înseamnă mult mai mult decât un mod plăcut de a petrece timpul. El mărește productivitatea în medicină, inginerie, logistică, gestionarea spațiilor comerciale și dezvoltarea de produse noi.
Copiile virtuale ale unor mari și complexe obiecte fizice (centrale electrice, aeroporturi sau laboratoare în care se manipulează agenți biologici extrem de periculoși) permit ca, pe calculator, modelele fotorealiste să integreze datele reale, culese în timp real dintr-o multitudine de senzori plasați în toate punctele obiectului. Astfel, o eventuală stare de alertă este declanșată cu mult mai mare precizie și în avans față de sistemele clasice bazate pe supravegherea asigurată de oamenii serviciului de siguranță al obiectului.
În ultimă instanță este vorba și despre o platformă primară de cercetare cu scopul de a crea un mediu virtual care permite elaborarea unor algoritmi capabili să rezolve sarcini complexe.
Nu înseamnă că limitările cunoscute de AI, VR sau AR au fost înlăturate sau că vor fi înlăturate cu totul. Artificialul și virtualitatea nu au înțelegerea semantică a ceea ce „văd”. Umanitatea este cu mult mai complexă și mai sofisticată. Însă, apar întrebări extrem de interesante: „Ce se întâmplă când poți reduce masiv ”frecarea” ce se opune experimentării și creației?”
Așa numita realitate mărită sau augmentată (augmented reality, în limba engleză), AR, suprapune imagistica generată pe calculator peste lumea reală. Este o combinație dintre real și virtual, care a dat rezultate surprinzător de convingătoare și folositoare. „Utilizarea VR și AR creează modalități noi și tot mai intuitive de interacțiune cu calculatorul”. Spre exemplu, tehnologiile de realitate virtuală și AR permit experților dintr-o țară să-i ajute pe lucrătorii cu un nivel scăzut de calificare, să repare mașini și utilaje în propria lor țară.
Uriașul câștig al domeniului lumii virtuale este creșterea cu cel puțin un nivel de clasă sau ordin de mărime peste ceea ce avem în tehnologia simulării din lumea reală; adică, simularea virtuală prin care se adaugă un spațiu avansat pentru cercetarea fundamentală sau în arhitectură, inginerie, medicină sau medii sociale.
Asemenea simulări mai au calitatea de a aduce în analiză informația virtuală, dar perfect realistă, care nu convine; informația care nu confirmă propria credință a decidenților. Mari pericole sunt evitate când decidenții sunt obligați să își controleze propria credință cu privire la o situație limită…
Nimic din aceste forme ale lumii virtuale nu înlătură sau reduc partea impredictibilă a lumii reale. Dar, noul spațiu al simulărilor, mult mai complex în interacțiuni, ne dă o șansă pe care nu am avut-o: să imaginăm un model mult mai rafinat și sofisticat de predicție a efectelor incertitudinii. Dacă o asemenea simulare virtuală ar fi putut fi aplicată în clipa în care s-a produs tsunami-ul declanșat de cutremurul care a devastat Fukushima în 2011, inginerii și oamenii de știință ar fi gestionat mult mai eficient situația de după lovirea centralei nuclearo-electrice de către tsunami. Putem crea în imaginație o lume care nu există, dar care vine în ajutorul lumii care există.
Fragment din volumul “Neprevăzut și Decizie”
Vezi și…Petre Roman – modalități de gestionare a incertitudinii