O firmă din localitatea Chișineu-Criș, județul Arad, a reușit să-și facă o fermă de ovine pe bani europeni, și încă una dintre cele mai moderne din România.
Mai mult, s-a trecut și la pasul următor, fiind obținute fonduri pentru abatorizare, procesare și chiar un magazin propriu unde să poată să-și vândă produsele.
Este vorba de compania Mariland Dom care a accesat fonduri europene nerambursabile în valoare de 1.420.051 euro, bani care au fost alocați pentru realizarea unui adăpost de îngrășare pentru ovine cu o capacitate de 2.400 de capete. Proiectul a fost finanțat de AFIR prin submăsura 4.1 „Investiții în exploatații agricole”din cadrul PNDR 2020.
Compania din Arad a mai construit spații destinate procesării producției agricole primare-carne ovine, o linie pentru abatorizarea-condiționarea – procesarea producției agricole primare, dar și un magazin în cadrul căruia se va asigura desfacerea unei părți a produselor finite obținute direct către consumatorul final, informează AFIR. În interiorul fermei se folosește un sistem modern de adăpostire a animalelor în stabulație permanentă, semi-automatizat, caracterizat de aplicarea unor metode eficiente de creștere a ovinelor cu un consum minim de resurse și de costuri.
Tehnologia aplicată vizează și procedee pentru protecția mediului. Mieii au așternutul abundent din paie, rezultând un gunoi de grajd nepoluant pentru pânza freatică și a apelor de suprafață cu agenții poluanți.
Sursă articol Agrostandard.ro
Vezi și…La MADR se negociază noul program pentru legume în spații protejate