În istoria logicii, dincolo de, sau altfel decât prezența colosală a lui Kurt Gödel, știm că există Frank Ramsey. Înaintea lui Gödel, el a reușit să revizuiască Principia Mathematica, evitând para-doxurile cercului vicios și, fapt absolut remarcabil, făcând nenecesară axioma reductibilității. Era cu zece ani înainte de revoluția lui Gödel. Din nenorocire, a murit la doar 26 de ani.
S-a spus despre el că era omul care gândea prea repede. A fost la fel de strălucitor în filosofie, matematică și economie.
Când am dat peste celebrul său text „Adevăr și probabilitate”, scris în 1926, am avut o profundă revelație asupra conținutului, dar și naturii propriu-zise, a legăturii dintre logică și comportamentul uman; adică dintre dorințele și credințele oamenilor, care decid cel mai adesea comportamentul lor.
Un prim indiciu cu privire la comportamentul oamenilor în luarea unei decizii economice îl datorăm marelui nostru compatriot, Nicolae Georgescu-Roegen, care explică influența propensiunii culturale a acestora. Însă la Ramsey avem o splendidă panoramă explicativă, de o inegalabilă utilitate, în acest sens, pentru luarea deciziilor. Dacă Joseph Conrad vorbește de „lucrarea destinului implacabil”, ale cărei victime și totodată unelte suntem noi toți, dar și despre faptul că „nu Justiția este servitoarea oamenilor, ci accidentul, hazardul, Norocul – aliații Timpului răbdător – care țin o balanță neutră și scrupuloasă”, Ramsey vine să ne ajute efectiv introducând logica adevărului, care spune oamenilor cum ar trebui să gândească. Aceasta poate fi chiar incompatibilă cu logica formală pe care am prezentat-o în capitolul „Devenirea logicii întru matematică”.
Ramsey a pus bazele teoriei moderne a probabilității subiective. El a arătat în ce fel credințele și dorințele oamenilor pot fi măsurate prin metoda tradițională a pariurilor. „Să vedem cât de mici sunt șansele pe care o persoană le va accepta”, spune Ramsey. Prin metoda sa, el pune și bazele teoriei moderne a deciziei. El demonstrează că atunci când comportamentul oamenilor ascultă de un ansamblu de reguli și axiome, măsura gradului de credință (câtă încredere acordăm personal) satisface legile probabilității. Este surprinzător, dar numai în aparență, că Joseph Conrad, fără niciun fel de preocupare pentru matematică, dar profund atașat atât de valoarea morală cât și de logica destinului omenesc, se întreabă, exact ca și Ramsey: „Ce este o convingere?” și răspunde: „Un punct de vedere particular despre avantajul nostru personal, fie practic, fie emoțional”. Fără a apela la înțelesul propozițiilor ca și cum ele ar defini condițiile adevărului (ar fi să cădem în păcatul de a da înapoi în fața analizei), noi trebuie să spunem care este conținutul credinței. „Dacă am analizat judecata, am rezolvat problema adevărului”, zice Ramsey. Pus în fața unei alegeri între două variante opuse, omul ar trebui să acționeze conform cu felul în care gândește că este cel mai probabil să obțină obiectul dorințelor sale. Este o teorie pragmatică a adevărului. Gödel va demonstra ulterior că ceea ce se poate demonstra într-un sistem formal, și ceea ce poate fi considerat în fapt ca adevărat, reprezintă elemente fundamental diferite. Conceptul de adevăr nu datorează nimic naturii sale inerent informală.
Acesta este și punctul de plecare a lui Ramsay. El constată că trebuie să-l combată pe J.M. Keynes, marele economist, dar și autorul unui tratat despre probabilitate. Pentru Keynes, concepția proba-bilității este o strictă relație logică între premisă și concluzie (între conținuturi ipotetice și rezultate empirice). Ideea lui este să stăpânim incertitudinea printr-o capacitate de logică deductivă. Gradul de credință pe care justificat îl acordăm și asumăm în concluzia unui argument este determinat de relația de probabilitate ce unește concluzia și premisa. Ramsay critică ferm teoria lui Keynes. Simplu, dacă nu știm, pur și simplu nu știm și nu putem spune cât de mult trebuie să credem în concluzie. E știut faptul că Ramsey nu citise partea a II-a a tratatului lui Keynes, ceea ce l-ar fi determinat, probabil, să-l judece mai corect, dar nu să schimbe demonstrația.
Cum să măsurăm credințele? Ne trebuie un număr de ipoteze, ba chiar și imaginație. Chiar și în știință nu se atinge simplitatea logică ce o caracterizează doar prin relația cu natura (experiența, realitatea). Este nevoie să aduci imaginație. Am crede că gradul de credință (belief în lucrarea lui Ramsey) este perceptibil pentru omul ce deține încrederea, dar nu este așa. Credințele cele mai puternice din punctul fiecăruia de vedere nu sunt însoțite de un sentiment, de o percepție proprie; cât de tare să simțim ceva despre lucruri pe care considerăm că le luăm ca atare în stăpânirea noastră? Le iau de bune, cum am zice noi. Judecata noastră despre tăria credințelor este cu adevărat despre cum ar trebui să acționăm în circumstanțele ipotetice, zice Ramsey. Să acționăm examinând intensitatea prezentă a senti-mentului ce însoțește credința și care finalmente determină cum trebuie să acționăm. Având un grad de credință, oricare ar fi el, implică o anume măsură a consistenței, anume voința de a paria pe o anume propoziție dată, cu aceleași șanse oricare ar fi miza. Iar mizele sunt măsurate în raport cu valorile finale. În concluzie, teoria lui Ramsey se bazează pe pariuri și el adaugă spectaculos: „nu mi se pare nerezonabil (să te bazezi pe pariuri) când știm și vedem că de-a lungul întregii noastre vieți, noi, într-un anume fel, ne angajăm în pariuri.”
Ramsey distinge două logici: cea a consistenței și cea a adevărului. El respinge generalizarea lui Keynes spre logica deductivă. Logica are două părți: deductivă și inductivă. Keynes afirmase că ele sunt fundamental asemănătoare deoarece ambele sunt justificate de relații logice între premise (ipoteze) și concluzii (dovezi). Ceea ce diferă sunt gradele (tăria) relațiilor, a concluziilor. Ramsey conchide: dacă relațiile logice nu sunt concluzive, cum ar putea ele să justifice credințele parțiale, care evident există? Cei mai mari autori ai vremii (Wittgenstein, Pierce, Keynes) erau de acord că concluzia unui argument formal valid este conținută în premise: că nu poți respinge o concluzie și accepta, în același timp, premisa, căci ar fi auto-contradicție; că o deducție formală nu ne sporește cunoașterea, ci doar lămurește sub o altă formă ceea ce știm deja; și că suntem obligați să acceptăm validitatea concluziei, dacă nu vrem să fim incorecți și inconsecvenți cu noi înșine. Argumentul inductiv nu este același cu cel deductiv. Noi putem, spre exemplu, accepta premisele și respinge complet concluzia și prin aceasta nu suntem neapărat incorecți sau contradictorii. Avem deci logica formală (a consistenței) și o logică mai extinsă, cea a descoperirilor, pe care o cunoaștem ca logică inductivă. O credință probabilă poate fi justificată nu doar de un argument ci și printr-o cercetare directă. Astfel, Ramsey trece la definirea logicii adevărului, cu implicație favorabilă și necesară în luarea deciziilor.
În ciuda faptului că cei mai mulți gânditori, înainte de Ramsey și Gödel, credeau că logica umană și îndeosebi inducția pot fi reduse la logica formală, se putea constata că consistența combinată cu observația și memoria, considerate că vor conduce cel mai adesea la adevăr, nu era suficient. Într-adevăr, observațiile mele schimbă, cel puțin într-o anumită măsură, opinia mea despre faptele observate. Astfel, anumite grade de credință pe care le avem, după ce efectuăm o observație corectă, sunt în mod necesar inconsistente cu cele pe care le aveam anterior.
Ceva de acest fel și în același sens demonstrează Nicolae Georgescu-Roegen. El spune că logica echilibrului din economie:
„Ignoră un fenomen crucial: faptul că, în- tr-o situație economică nouă un individ poate să-și modifice preferințele”.
Este vorba de efectul Oedip, adică, la anunțarea unei acțiuni care urmează a fi întreprinsă, se modifică datele pe baza cărora un individ își formează anticipațiile. „Preferințele pot fi și ele supuse unui efect Oedip”, spune Georgescu-Roegen. Și tot el atacă raționalitatea exclusivistă a funcțiilor de utilitate și profit. Sunt nu puțini economiști „cu vocație de moașe” care par să nu înțeleagă rolul și forța tradiției, care a creat puternice propensiuni culturale.
„Fără logica internă a tradiției, omenirea nu ar fi putut să creeze tradiții durabile”, subliniază Georgescu-Roegen. Orice intenție economică introdusă într-o comunitate reușește numai dacă inovația este socialmente aprobată și înțeleasă de această comunitate. Reușita constă într-o adaptare de ordin cultural. Datele complete ale oricărei probleme economice trebuie să includă și propensiunile culturale.
Fragment din volumul “Neprevăzut și decizie”
Vezi și…Petre Roman: Predicția intuitivă e mai des eronată decât adevărată