Rețeaua de restaurante Mesopotamia începe anul 2022 cu 53 de locații pe teritoriul României și cu prima locație, a 54-a în total, în afara României.
În anul 2021, rețeaua de restaurante a inaugurat 16 locații pe întreg teritoriul României: Baia Mare, Vivo Cluj, Focșani, Arad, Roman Value Center, Afi Ploiești, Brașov Carrefour, Afi București parte, Afi București etaj, Sfântu Gheorghe, Bârlad Value Center, Prahova Value Center, Râmniu Vâlce, Deva, Piatra Neamț.
Al 17-a restaurant a fost inaugurat în data de 17 decembrie 2021, în Westend Shopping Cenet Budapesta, Ungaria, iar investiția este de peste 300 de mii de euro.
“La începutul lui 2021, ne propusesem 12 restaurante noi. Însă, ne bucurăm că am reușit să încheiem anul cu 17 locații deschise, dintre care o locație în afara țării.” declara Salar Adrian, director tehnic Mesopotamia.
În 2021, totalul investițiilor depășește 7 milioane de euro.
“Acest prim restaurant în afara României, în Westend Shopping Center Budapesta, ne dă încredere și confirmă faptul că restaurantul Mesopotamia ajunge un brand apreciat și la nivel internațional. Gustul curcanului rotisat este același, la fel de bun, indiferent că îl comanzi în limba română, maghiară, engleză sau în orice limbă!”, spune Adrian Tataringa, director Mesopotamia Ungaria.
Pentru anul 2022 reprezentanții Mesopotamia doresc să deschidă 20 de locații noi: 10 în România și 10 în diferite orașe europene.
“Avem în plan noi deschideri și luăm în considerare extinderea în alte orașe importante din Europa. Credem în potențialul business-ului nostru și dorim să devenim un brand relevant la nivel European. De asemenea, ne propunem să ne dublăm cifra de afaceri în următorii 2-3 ani.”.
Sursă Ziarul Financiar
Editor: Alexandra Băncilă
Citește și – Cafenelele și restaurantele românești se extind peste hotare