Inpresso: Noua cafenea de top din București

Marian Damian, proprietarul al restaurantului „The Grill”, prezintă exclusiv pentru FoodBiz, noul proiect bucureștean, o viitoare cafenea de top.

Cafeneaua Inpresso, așa cum am gândit-o noi, este un loc de întâlnire, un „social”, în care, pe lângă populara băutura „cafea”, prezentată sub diverse forme și mixuri, veți descoperi un meniu ce poate fi plasat în zona bistro asiatica, un fusion între bucătăria asiatică și cea mediteraneană.

Inpresso este un concept integrat în natură, este o terasă care poate fi închisă și deschisă, în funcție de vreme, de eventualele intemperii. Vrem să fim în contact direct cu natura, iar ca amplasament, ne situam în parcul Herastrau, la mijlocul distanței dintre Charles de Gaulle și intrarea către Pescăruș.

Eu și asociatul meu, Dani Otil, suntem la al doilea proiect, primul, început acum 6 ani, fiind restaurantul „The Grill”. De fapt, motivul reîntoarcerii mele în România a fost colaborarea cu Dani. Fiecare se ocupa cu partea sa: eu, de tot ce înseamna know-how, iar el, de partea de imagine și marketing.

Construcția cafenelei a început de la cafeaua Inpresso, pe care noi o avem ca brand și de la „The Grill”, ca marcă a noastră înregistrata. Dar mai colaboram cu un prăjitor independent, din Baia Mare, care este foarte cunoscut la nivel național. De asemenea avem și trei barista. Pentru că ne începem activitatea devreme și terminam târziu în noapte, acoperim toate segmentele orare: începem cu micul dejun, apoi cu elemente de patiserie, dar avem și un mix tip brunch.

Și mai avem o surpriză plăcută. Ne-am gândit la un aperitivo, tipic italian: clientul își cumpără băutura, iar noi ii oferim o mică gustare din partea casei. Este un concept extrem de popular în Italia, pe care vrem să-l aducem și aici. El coincide cu sfârșitul programului de lucru și cu pregătirea pentru cină!

Legat de fusion-ul de care am vorbit, nu prea avem concurență în zonă, dacă ne referim strict la Dorobanți și zona de Nord.

Ca facilitați din categoria must-have, amintim rețeaua de internet wireless și o parcare atât de mare, încât am putea umple doua cafenele, chiar și în contextul în care fiecare client ar veni cu mașina.

Așadar, puteți tasta cu încredere pe Waze: Inpresso Lounge Herăstrău

Editor: Ovidiu Ianu


Citește și – Cafenelele și restaurantele românești se extind peste hotare


CafeacafeneaInterviu