Valeriu Tabără, ASAS: Inflația și consecințele ei în agro-alimentație

Valeriu Tabără, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” (A.S.A.S.), analizează posibilitatea inflației de a stimula sau de a opri industria agro-alimentară, cât și posibili înlocuitori ai îngrășămintelor chimice, într-un interviu exclusiv pentru FoodBiz.

Inflația pune probleme, în general întregii economii, dar ea afectează cu precădere producția agro-alimentară. De ce? Este legată de capacitatea de cumpărare a consumatorului și, în același timp, începând din acest an, este legată și se corelează cu pierderea cauzată de costurile mai mari ale unor input-uri cum este energia. (…) De altfel, cred că niciodată nu trebuie să ne bucurăm că se dau mai mulți bani, trebuie să ne bucurăm, dacă cu acești bani, putem cumpăra cât mai mult” declară Valeriu Tabără.

Există o mare discuție la nivel european și între statele membre despre cine și cât trebuie să reducă. Pentru că există și celălalt concept în care se spune că toate statele trebuie să își reducă la jumătate consumul de îngrășăminte chimice, de pesticide și așa mai departe fără să țină seama de dezechilibrele care sunt în domeniul respectiv. Olanda, după părerea mea, ar fi chiar îndreptățită să pornească prima reducerile pentru că este poate cea mai intensivă din punct de vedere al agriculturii și al utilizării de astfel de produse, mai ales în zona îngrășămintelor.” Declară președintele ASAS.

Eu aș spune altceva și cred că în știință ar trebui să se facă mai mult. Este vorba de creșterea randamentului, de extragerea din atmosferă a carbonului și acest lucru se poate face foarte bine inclusiv prin plantele de cultură pentru că din carbon, acesta stând la baza hidraților de carbon, sistemelor proteice intră în foarte multe combinații organice, de materie organică care sunt principala cale de înmagazinare și de stocare a carbonului” subliniază președintele A.S.A.S.

 

Editor: Bizon Mihai


Mai sunt doar 20 de zile până când taxa de 485 de euro + TVA va deveni 590 de euro + TVA. Respectă banii, pentru că toată lumea te așteaptă la #BucharestFoodSummit.ro.


 

Interviu