Vita Wagyu este o rasă de vaci originară din Japonia, aceasta rasă fiind una foarte predispusă genetic în a produce o mare cantitate de grăsimi nesaturate. Carnea provenită de la aceste bovine este foarte cunoscută pentru aspectul marmorat, calitatea și gustul necontestabil al acesteia, iar un kilogram poate costa și 400 dolari.
Unul dintre pionierii creșterii de vite Wagyu în România este Raimond Rusu, fermier din județul Timiș. Potrivit acestuia, efectivele de Wagyu din țara noastră nu depășesc 400 de capete în momentul de față, dar sectorul este în plină dezvoltare. Numai în ferma din Timiş cresc deja peste 100 de astfel de vaci.
„Am luat mai multe rase de vaci. Şi Angus, şi bălţată pe linia de carne, iar din Wagyu am încercat embrionări în Germania şi am adus vaci gestante de pe urma cărora am obţinut aceşti viţei de Wagyu. La ora actuală avem în jur de 60 sau poate 60 de vaci fătătoare, avem un taur autorizat pentru montă, încă trei tauri autorizaţi care îi băgăm prin rotaţie la montă. Toate montele sunt naturale. Avem undeva la 30 de viţele pe fermă şi 25-30 de tăuraşi””, a povestit Raimond Rusu.
O astfel de delicatesă poate fi cumpărată pe piața din România. La o simplă căutare online, o porție de carne de vită Wagyu poate depăși 600 de lei, în codițiile în care este și preparată la un restaurant. Gurmanzii susțin că merită toți banii, având în vedere calitățile culinare
Sursa: Gândul
Editor: Carmen Munteanu