Investiție Carmistin de 10 milioane euro într-o fermă de pui la Scornicești

Grupul Carmistin, unul din principalii jucători din industria cărnii din România, a investit 10 milioane de euro la Scorniceşti – Olt într-una dintre cele mai mari şi moderne ferme de pui deţinute de Grup.

 Investiția face parte din planul de extindere a capacităţilor de producţie, într-un an în care Grupul derulează simultan numeroase proiecte complexe de dezvoltare, de la ferme de pui şi porc, până la Grupul este prezent și pe partea de procesare, realizând și distribuție de alimente în retail.

 „Acest nou proiect este parte din planul nostru de dezvoltare pentru următorii ani, în care Grupul Carmistin urmează să investească peste 350 milioane euro în extinderea şi diversificarea portofoliului de produse La Provincia, cu scopul atingerii unui nou obiectiv strategic: acela de a consolida Carmistin, The Food Company. O expansiune care va întări poziţia Grupului pe piaţa internă şi externă şi care reflectă, în acelaşi timp, angajamentul nostru faţă de principiile dezvoltării durabile, cu grijă faţă de resurse, oameni şi mediu”, a declarat Andrei Brumaru, CEO Carmistin.

Ferma de la Scorniceşti are o suprafaţă totală de aprox. 178.000 mp.  Carmistin continuă astfel procesul de implementare a unor tehnologii de ultimă generaţie în ceea ce priveşte consumul de energie termică şi electrică, odată cu revalorificarea resurselor şi deşeurilor rezultate din activităţile agricole desfăşurate de companiile din Grup.

Compania precizează că noua fermă a fost dotată cu panouri fotovoltaice pentru autoconsum, drept răspuns la preocuparea Grupului pentru procese de producţie cât mai curate şi durabile pe tot lanţul de producţie hrană.

Într-o primă fază, ferma de la Scorniceşti asigură circa 70 noi locuri de muncă, recrutarea de personal făcându-se cu precădere din mediul rural.

Grupul Carmistin include peste 20 companii active în producţia de carne de pasăre și ouă, creșterea porcilor, creșterea bovinelor , procesare, dar și în producţia de cereale.

În 2023, Carmistin a avut o cifră de afaceri consolidată de 1,35 miliarde lei, față de 1,19 miliarde lei, în 2022, ocupând primul loc în topul producătorilor din industria agro-alimentară.

Senior Editor – Viorela Pitulice


 

carne de puiInvestitii