La aproape trei decenii de când au fost puse bazele fabricii de brânzeturi Torockoi din Alba, situată la poalele munților Trascău, afacerea deținută de familia Szakacs îmbracă haine noi și se pregătește să cucerească noi piețe.
Cât de curând va fi inaugurată o nouă hală compusă dintr-un depozit de maturare a brânzeturilor maturate și o linie modernă de feliere și ambalare, o investiție de circa 4 milioane de euro. O parte din echipamentele tehnologice au fost achiziționate pe bani europeni accesați prin intermediul AFIR, după cum am aflat de la Daniel Dreghici, directorul de vânzări al companiei din Alba, prezent la cel mai recent eveniment LeaderSpace organizat de FoodBiz.
Producătorul a lansat și un nou brand: „De Colțești”, majoritatea produselor fiind prezentate deja în noile ambalaje. Nu înseamnă, însă, că se renunță la Torockoi, ci se va merge în paralel cu ambele.
De asemenea, gama de produse se va îmbogăți cu noi sortimente, iar surprizele vor continua cel mai probabil.
Pariul pe brânzeturile maturate
În fabrica de la Colțești producția a început în 1997, iar câțiva ani s-a mers pe cașcaval, brânză de burduf și mai multe produse derivate. În 2011 s-a trecut la brânzeturi, urmând ca un an mai târziu să înceapă producția de brânzeturi maturate pe o linie elvețiană. Deși era ceva nou pentru piața locală, se pare că produsul a prins bine, vânzările depășind așteptările proprietarilor. Cea mai bună dovadă în acest sens este și faptul că, acum, urmează să fie dată în funcțiune o nouă hală de maturare mult mai modernă, care dispune de o cameră de maturare cu microclimă și temperatură controlată, la fel ca și în cazul investiției inițiale.
Capacitatea de procesare este de circa 21.000 de litri de lapte pe zi, materia primă provenind de la vacile crescute de fermierii din zonă.
„Aromele de flori sălbatice, plante medicinale și iarbă proaspătă din laptele de vacă 100% românesc se regăsesc în fiecare produs care iese de pe porțile Fabricii Torockoi. Proaspete sau maturate, lactatele noastre sunt apreciate de mai bine de două decenii pentru bogăția aromelor, intensitatea gustului și textura inconfundabilă”, se arată în prezentarea companiei.
Produse cum nu s-au mai văzut pe piață
Cel mai bine vândut produs este brânza maturată Apuseni, o brânză semi-moale, de tip fermentat, urmat de smântâna cu un grad de grăsime de 50%, un produs unic pe piața românească.
Mai trebuie menționată și brânza de tip Brie cu mucegai alb, pentru care a fost achiziționată special o unitate micuță de producție. În același timp, se pregătesc și produse noi pentru lansare, în pas cu tendințele din piață.
La acest moment, principalele canale de vânzare sunt băcăniile, online-ul, dar și retailul mare. Brânzeturile De Colțești pot fi găsite în Mega Image sau Kaufland, dar pot fi comandate și la Freshful.
Transilvania este zona pe care producătorul din Colțești este cel mai bine dezvoltat, însă surpriza ar putea să vină și dinspre București, unde brânzeturile au fost listate în Mega Image. Și este doar începutul pe o piață cu mare potențial, ca să nu mai vorbim de export la care proprietarii de la Colțești încep să se uite cu tot mai mult interes.
Senior Editor – Viorela Pitulice