Rasa Bergamasca este recunoscută în Italia ca fiind una dintre cele mai apreciate oi de carne și una dintre cele mai utilizate pentru încrucișări în Europa, datorită calităților sale excelente în ceea ce privește randamentul cărnii.
Ioan Vidrighin, originar din zona Sibiului și pasionat de oierit, a ajuns să crească Bergamasca dintr-o întâmplare. „Am fost cioban şi am avut Ţurcane. Apoi, cam doi ani de zile, am făcut o pauză, după care am cumpărat Bergamasca de la un crescător din Timiş care și-a vândut toată turma. Mi-a plăcut de ele. Am avut și Lacaune, oi care sunt foarte bune de lapte, dar şi pretenţioase”, povestește fermierul. Astăzi, Ioan Vidrighin crește peste 200 de oi Bergamasca și hibrizi cu Lacaune, la stâna sa din apropiere de Șiria, județul Arad.
Bergamasca este apreciată în principal pentru producția de carne, fiind o rasă care nu are mari pretenții și care s-a adaptat foarte bine la clima din România. „Sunt oi care se acomodează rapid și nu sunt greu de îngrijit”, spune Vidrighin. În timpul iernii, oile beneficiază de fân, lucernă și porumb, iar în perioada caldă sunt lăsate la pășunat. În condiții de secetă, când pășunile sunt mai puțin fertile, animalele primesc suplimente nutritive, care susțin și producția de lapte.
Ferma dispune de o pășune de aproximativ 20 de hectare, ceea ce nu este suficient pentru toate animalele. „Până când miriștile se fac, e mai greu cu pășunatul. Dacă plouă, este bine, dar dacă nu, trebuie să suplimentăm cu furaje”, explică oierul.
Comparativ cu Țurcanele, oile Bergamasca sunt mai dispersate pe pășune și necesită o supraveghere mai atentă pentru a nu se împrăștia. „Trebuie să le ții din scurt, dar suntem foarte mulțumiți de ele”, adaugă el. Spre deosebire de Țurcane, oile Bergamasca sunt mai blânde și mai ușor de manevrat, mai ales în perioada fătărilor. „Nu se sperie de noi. La Țurcane, dacă intri printre ele, sar de frică. La Bergamasca, intru liniștit, chiar și noaptea”, povestește crescătorul. Aceste oi sunt de dimensiuni mari – oile pot ajunge la peste 100 kg, iar berbecii sunt și mai grei. „Mănâncă exact cât au nevoie și sunt mai puțin pretențioase decât Lacaune. Le mulgem și facem brânză, la fel ca pe Țurcane”, explică Vidrighin.
Majoritatea oilor Bergamasca fată gemeni, un comportament similar cu Țurcanele. Însă mieii cresc mult mai repede, sunt mai lungi și au o constituție mai robustă. „După înțărcare, îi ținem pe pășune cu supliment de cereale până ajung la vânzare. Mieluțele le păstrăm pentru prăsilă, iar berbecuții îi vindem pentru carne sau reproducție”, explică fermierul.
Laptele produs de oile Bergamasca este mai gras decât cel al Țurcanelor, dar în cantitate mai mică. De asemenea, mieii nu depun grăsime, ceea ce face carnea lor mai căutată pe piață. Mieluțele ating maturitatea sexuală înainte de un an și pot fata încă din primul an de viață. „Anul trecut, multe dintre mielele noastre s-au montat în toamnă și au fătat acum. Unele oi pot făta de două ori într-un interval de doi ani, ceea ce reprezintă un avantaj dacă nu urmărești producția de lapte”, adaugă Vidrighin.
Deși se mulg mai greu decât Țurcanele din cauza formei ugerului, care este mai plat și cu sfârcuri mai mici, acest aspect ajută mieii să suge fără dificultăți. „La Bergamasca, mieii se ridică imediat și sug singuri, fără să fie ajutați. Nu trebuie să le punem în picioare, pentru că nu au lână pe burtă și pot ajunge ușor la uger”, spune oierul.
Originară din zona montană a provinciei Bergamo, din Lombardia, Bergamasca a fost crescută tradițional prin transhumanță – vara la pășunile alpine și iarna la câmpie. Astăzi, această rasă se găsește în întreaga Italie, dar și în Brazilia, Serbia și Venezuela, fiind recunoscută ca una dintre cele mai bune rase italiene pentru producția de carne.
Deși se crede că Bergamasca ar avea rădăcini sudaneze îndepărtate, este încadrată în categoria raselor alpine, cu trăsături specifice și dimensiuni mai mari decât rasele montane înrudite.
Sursa: Revista Ferma
Editor: Lucia Țanțuc