FoodIntelForum identifică sursele de finanțare pentru firmele din agribusiness și din HoReCa, cele care le pot aduce valoarea adăugată țintită de toți antreprenorii.
La masa discuțiilor derulate la USAMV București, gazdă primitoare și de această dată, sunt prezenți consultanți, oameni de afaceri, reprezentanți ai unor camere de comerț, oficiali guvernamentali, dar și alți jucători din piață. Toată lumea este de acord că au intrat mulți bani în țară după aderarea la UE și, mai mult ca sigur, vor mai intra și în continuare sau că s-au făcut investiții importante, iar procesul va continua, în ciuda contextului dificil cu care se confruntă firmele de peste tot.
Pentru oamenii de afaceri români preocuparea majoră ar trebui să fie creșterea valorii adăugate, capitol la care există un decalaj mare între companiile autohtone și cele din Occident în multe domenii.
„Trebuie să plecăm de la un adevăr sau o realitate care pe mine ca om implicat în zona de politici publice agricole mă doare foarte mult: în România un hectar de teren arabil ne aduce 275 euro plusvaloare, iar în Olanda – peste 18 00 euro. Aceasta arată că este un drum lung de recuperat, nu suntem de foarte mult timp în UE, banii europeni au ajutat foarte mult să ne dezvoltăm și ne ajută în continuare, trebuie să păstrăm această linie. Eu am făcut această comparație tot timpul: România a dat 19 miliarde de euro bugetului UE și numai în agricultură până astăzi am adus 47 miliarde de euro, este un plus, trebuie să folosim acești bani cu cap”, spune Adrian Chesnoiu, șeful Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), fost ministru al Agriculturii,
Despre importanța bunei gestionări a fondurilor europene cu referire direct la sumele alocate României prin Planul Național de Reziliență și Redresare (PNRR) vorbește și László Borbely – Consilier de Stat, Coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, Guvernul României.
”Am luat 30 miliarde de euro, din care 15 miliarde de euro trebuie să le dăm înapoi, cu o anumită dobândă mai mică, dar trebuie să le dăm înapoi, țări mai “slab” dezvoltate precum Franța și Germania n-au luat toți banii, au făcut un calcul, au zis că iau ce este gratis, iar restul, o parte nu-i iau….Ar trebui – și aceasta este esența dezvoltării durabile – să privim holistic, să vedem ce putem face și cu ce bani și să vedem cum îi putem atrage apoi. Este un succes că am putut sa reeșalonăm unele lucruri, în perioada următoare însă trebuie să ne mișcăm mai repede în ceea ce privește cheltuirea banilor, care se poate face și după 2026”, a declarat Borbely.
Consultanții pun cifrele pe masă, date concrete cu privire la programele pe care le pot accesa antreprenorii și sumele disponibile, care nu sunt deloc de neglijat.
Răzvan Gălățan, Director Operaţional Goodwill Consulting România, spune că mai sunt destui bani care pot fi accesați, depinde doar de solicitanți și de consultanți până la urmă dacă acest lucru chiar se va întâmpla.
El dă drept exemplu oportunitățile din Planul Național Strategic (PNS), apoi programul Agrifotovoltaice, unde urmează să fie lansată cea de-a treia sesiune. Mai sunt disponibile și programele regionale, dar și fondurile alocate pe Programul de Tranziție Justă, unde urmează un apel dedicat firmelor din sectorul viti-vinicol.
Cristian Găină, Vicepreședinte Asociația Consultanților în Management, atrage atenția că accesarea acestor fonduri europene trebuie privită neapărat din perspectiva eficienței, performanței, mai ales că „banii vor fi tot mai puțini”. Tocmai de aceea, este nevoie „să fie direcționați în economie acolo unde este cea mai mare nevoie”.
Roberto Musneci, Președinte Camera de Comerț Italiană pentru România, aduce în discuție contextul economic dificil, nu doar la noi, ci și la nivel international, care-și pune amprenta asupra mediului de afaceri. Rămâne optimist totuși cu privire la perioada următoare.
„Trebuie să ne pregătim la anumite dificultăți în economia românească și nu numai…..orice se va întâmpla în săptămânile viitoare, probabil vom asista la o creștere de taxe, de inflație – depinde de ce se va întâmpla cu ratingul țării – în luna viitoare și există un risc evident că replica economică ar putea să aibă un impact negativ. Am prezentat un început sumbru, dar de fapt eu rămân optimist, pentru că depinde cum reacționăm”, afirmă Musneci.
Printre cei aflați în sală la USAMV se mai află Nicu Vasile, președinte LAPAR, Marius Badea – Lactate Brădet, Mirel Curea, EVZ.ro, Sorin Freciu (Money.ro), Geanina Negreanu (Radio România) Zoltan Kovacs – Benedek, Cosmin Gușă – jurnalist, Marton Endre – Hell Energy, Valeria Sabo (IDR), Alexandru Mironov – Editor, Revista Științe și Tehnică, Răzvan Gălățan – Goodwill Consulting România, Adrian Sipoș – Camera de Comrț și Industrie Bulgaro-Română, Roberto Musneci, Camera de Comerț Italiană pentru România, Cristian Găină – Asociația Consultanților în Management, Cyrille Schweizer (Ambasada Franței), Daniel Ene (Asociația pentru Smart City), Alexandru Semcu – Senapan, Emil Ciorîia – Poșta Română, George Butunoiu – restocracy.ro.
Sponsori FoodIntelForum 2025:
• Smart Home Development (Sponsor Platinum)
• ComputerLand România (Sponsor Gold)
• Avicola Focșani (Sponsor Silver)
• Profi (Sponsor Silver)
• Centrul General de Arhivare (Sponsor Bronze)
• EUTRON (Sponsor Bronze)
• Benedek (PRIME Product)
• Mirdatod (Sponsor Degustare)
• Boierescu (Brand & Product Exposure)
• Hell Energy (Sponsor Brand & Product Exposure)
• Senapan (Sponsor Brand & Product Exposure)
• Footprints AI (Sponsor Brand & Product Exposure)
• Goodwill Consulting (Sponsor Brand & Product Exposure)
• Lactate Brădet (Sponsor Panel)
• Pasta Familia (Sponsor Exposure)
• Thymos (Sponsor Exposure)
• Kollar Pakk (Sponsor Exposure)
• AgroPark Trading (Sponsor Exposure)
Parteneri FoodIntelForum 2025:
• Biriș Goran SPARL
• Academia De Știinte Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Sisești”
• Academia de Științe Economice București
• Auchan
• Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București
• Universitatea Româno- Americană
• Federatia Patronatelor din Industria Ospitalității.
Parteneri media:
Food Biz, Agrostandard News, Lumea Banilor, Revista Economistul, Ziua de Vest, Radio România Timișoara, Capital, Evenimentul Zilei, Infofinanciar, MONEY.ro, #romaniafuncționează.
Senior editor: Viorela Pitulice