Agricultura românească traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani. Datele oficiale arată că, în primele nouă luni din 2025, nu mai puțin de 89 de companii agricole specializate în cultivarea cerealelor, leguminoaselor și oleaginoaselor au intrat în insolvență.
Este o creștere vizibilă față de anul trecut, când, pe tot parcursul lui 2024, s-au înregistrat 122 de cazuri. Practic, fermierii reprezintă acum aproape 2% din toate procedurile de insolvență, pondere mai mare decât în anii anteriori.
Mai grav este că, în 52 dintre dosare, insolvența a fost cerută direct de creditori, semn că partenerii financiari ai agricultorilor nu își mai pot recupera altfel datoriile. În paralel, 57 de ferme au ajuns deja în faliment, ceea ce arată că agricultura este mai expusă în 2025 decât în 2024, când ponderea acestor cazuri a fost mai redusă.
Cum s-a ajuns aici? Fermierii români s-au confruntat cu o serie de șocuri succesive. Creșterea costurilor cu inputurile, de la îngrășăminte până la energie, a dus la majorarea cheltuielilor de producție cu aproximativ 20%. În același timp, prețurile de valorificare a recoltelor au rămas mult sub nivelul investițiilor. Dacă 2023 a fost marcat de cele mai mici producții din ultimul deceniu, 2025 a adus recolte bune la grâu, însă la prețuri de piață insuficiente pentru a acoperi cheltuielile. La toate acestea se adaugă concurența importurilor ieftine din Ucraina și accesul tot mai dificil la finanțare: una din cinci firme agricole nu a reușit să obțină credite bancare, iar datoriile sectorului au urcat cu 27% față de anul trecut.
Fermierii avertizează că, în lipsa unor soluții reale de finanțare, efectele se vor resimți pe întreg lanțul agroalimentar. Iar pierderea competitivității nu va afecta doar producătorii, ci întreaga securitate alimentară a țării.
Sursa: Economica.net
Editor: Ioana Nedelea