Oficial CEC Bank: Creditele pentru agricultură au crescut cu 10-15% pe an

România continuă să se confrunte cu un nivel scăzut al creditării agricole, de doar 500 de dolari pe hectar – de 3,5 ori mai mic decât în Spania și Olanda, de 6,5 ori mai mic decât în Italia și de zece ori sub nivelul Germaniei. Totuși, tendința este pozitivă, statisticile arătând o creștere constantă de la an la an.

În prezent, soldul total al creditelor acordate sectorului agricol a ajuns la 33 de miliarde de lei (aproximativ 7,5 miliarde de dolari). Potrivit lui Bogdan Alexandrescu, directorul Direcției Agricole din cadrul CEC Bank, acest nivel ar putea crește semnificativ dacă fermierii români și-ar orienta mai mult investițiile către procesarea produselor agricole, și nu doar către achiziția de terenuri sau utilaje.

„Soldul creditelor pentru agricultură a crescut anual cu 10–15%, ajungând în 2025 la 33 de miliarde de lei. Această evoluție este rezultatul modernizării și profesionalizării sectorului agricol. Dacă în urmă cu 15 ani producția medie la grâu era de două-trei tone pe hectar, astăzi ne apropiem de șase tone“, a declarat Alexandrescu în cadrul ZF Agrobusiness Summit 2025 – „Agricultura: de la hrană la business. Care este viitorul fermierului român?“

El a subliniat că, pentru o creștere sustenabilă, România trebuie să își schimbe perspectiva:

„Dacă în loc să ne uităm doar la câte tone de grâu producem pe hectar, am calcula câte fripturi de porc sau de vită, ori câte kilograme de brânză putem obține din acea suprafață, am vedea o altă dimensiune a valorii adăugate. În acest caz, profitabilitatea produselor finite ar putea duce soldul creditelor agricole la peste 70 de miliarde de lei.“

Astfel, viitorul agriculturii românești depinde de tranziția de la producția primară la procesare și de capacitatea de a transforma materia primă în produse finite competitive, cu valoare ridicată pe piața internă și europeană.

Editor: Maria Ernest

Sursa: Ziarul Financiar


 

BănciCredite